Cătălin Botezatu și-a spus părerea despre Cristi Borcea. Celebrul designer român susține că fostul acționar majoritar al clubului Dinamo se numără printre puținele personalități fotbalistice care știu cum să poarte hainele de firmă.
Cătălin Botezatu a deschis recent un nou magazin într-un mall din București. Magazinul comercializează articole vestimentare de lux pentru bărbați. Designerul are ca asociat un fotbalist. Este vorba despre Liviu Antal.
Fostul iubit al Biancăi Drăgușanu nu este văzut prea bine de sportivii de la noi din țară. Și asta, pentru că a criticat în trecut vestimentația unor fotbaliști de top. Ciprian Marica a fost cel mai afectat. Despre el, designerul român a spus că are bani de haine de firmă, dar nu prea știe să se îmbrace.
Cătălin Botezatu are o părere foarte bună despre fostul acționar de la Dinamo. El a spus că fostul dinamovist știe să se îmbrace și face furori pe oriunde merge. Acest lucru i s-ar datora în special designerului pe care omul de afaceri îl are.
Și Cristi Borcea se îmbracă la fel de bine, dar el se îmbracă și mai extravagant. El forțează tinerețea! Așa cum o forțăm cu toții după 40-50 de ani. Dar și Cristi este impecabil în haine, are un stilist personal, care se ocupă de el. El a ajuns la next-level, căci sunt oameni care se ocupă de el 24 din 24 de ore!”, a spus Cătălin Botezatu, conform click.ro.
Designerul l-a plasat pe Cristi Borcea pe locul doi în topul celor mai bine îmbrăcați oameni din fotbalul de la noi. Pe locul unu, se află Gigi Becali.
Patronul celor de la FCSB a reușit să îl impresioneze pe celebrul designer.
Gigi Becali s-a îmbrăcat mereu bine. El a avut de la început consilieri de la Londra. Nu a dat niciodată greș, el este foarte sofisticat din punct de vedere al hainelor.
Știe să se poarte, știe ce vrea, știe cu ce-i stă bine. Nu se penibilizează în nici un fel. Din punct de vedere vestimentar, aș putea spune că Becali este un model pentru oamenii de faceri și pentru fotbaliști, evident! Nota 10!”, a mai spus Botezatu, la lansarea noului magazin.