Varga a luat un nou împrumut mare pentru a achita datoriile care puneau în pericol obținerea licenței UEFA.
CFR a fost eliminată din semifinalele Cupei României, iar în campionat pășește tot mai nesigur în lupta pentru titlu cu Farul și FCSB. Campioana ultimilor 5 ani tremură până și pentru poziția în Conference League, în cazul în care nu-și redobândește rapid cea mai bună formă.
Varga s-a împrumutat de bani la un prieten apropiat, anunță gsp.ro. A garantat suma de 1,5 milioane de euro pe care a luat-o cu 10 apartamente într-un bloc nou care se construiește în Cluj. Petrescu ar fi contribuit și el cu 300 000 de euro pentru ca echipa să fie alimentată cu lichidități.
Până la 1 ianuarie 2022, CFR acumulase datorii de peste 25 de milioane de euro. Mai exact, suma era de 26,3 milioane de euro. Prăpastia s-a adâncit față de 2020. Numai în 2021, CFR a avut un deficit de aproape 9 milioane de euro, aproape dublu față de cât pierduse în 2020. 2019 a fost ultimul an pe plus pentru campioana din Gruia. CFR a făcut profit 1,2 milioane de euro, ajutată și de parcursul european consistent. Atunci, echipa din Gruia a atins șaisprezecimile de finală din Europa League.