Anamaria Prodan se află în centrul unui nou scandal uriaș. Unul dintre fotbaliștii pe care i-a reprezentat de-a lungul timpului s-a lansat într- o adevărată tiradă la adresa ei, lăsând de înțeles că ar fi fost „țepuit”.
Concret, Cosmin Gângioveanu a dezvăluit recent că impresara i-a promis că-i va aranja un transfer în străinătate, însă lucrurile nu au stat deloc așa. Totul s-ar fi petrecut în 2011, pe când fostul mijlocaș îmbrăca tricoul Rapidului, unde ajunsese după dezafilierea Craiovei lui Mititelu.
Acesta a afirmat chiar că Anamaria Prodan a fost cea care l-a convins să-și rezilieze atunci contractul, pe motiv că mai multe cluburi din Rusia și Ucraina se arătau interesate de serviciile sale. Nu doar că mutarea nu s-a mai concretizat, dar acela a fost momentul în care a decis să-și pună capăt carierei, la doar 23 de ani.
„Eram încă la Rapid, aveam patru ani și jumătate contract, câștigam 120.000 de euro pe an și pentru că nu jucam, Anamaria a zis că vine cu o propunere din Ucraina sau Rusia, la vremea respectivă. Ceea ce nu s-a întâmplat. Am decis să renunț la contractul cu Rapid, crezând în vorbele ei.
Atunci am început să simt niște dureri la spate, am luat o pauză de aproape un an, un an și jumătate. Iar după a fost greu să revin la nivelul la care eram, pentru că aveam nevoie de cel puțin 6 luni de antrenament și cantonament cu o echipă bună”, a declarat Gângioveanu pentru digisport.ro.
De asemenea, fostul jucător a făcut referire la perioada în care îmbrăca tricoul alb-albastru, atacându-l dur pe Adrian Mititelu pentru modul în care se comporta cu jucătorii. Acesta nu s-a sfiit să folosească termeni precum „parvenit” sau „slavi”, în discursul său făcându-și loc și o serie de acuzații la adresa Ligii Profesioniste de Fotbal, conduse pe atunci de Dumitru Dragomir.
„Totul a început în perioada Craiova. Mititelu e un parvenit și a tratat mereu jucătorii ca pe niște sclavi, având de partea lui Liga Profesionistă de Fotbal și niște oameni precum Mitică Dragomir, care îl susțineau în caz că noi depuneam memoriu sau alte lucruri.
Am fost câțiva jucători foarte talentați la Craiova, am avut niște oferte din străinătate la o vârstă foarte fragedă. Referitor la mine, un fost un mare fotbalist, Adrian Ilie, poate să confirme oferta din Spania care am avut-o. Alt fost mare jucător, Gică Craioveanu, poate să confirme o altă propunere venită cu ajutorul lui. Plus oferta de la Vaslui, care era concretă și bună”, a răbufnit Gângioveanu.
Imediat după retragerea din fotbal, acesta a străbătut oceanul și s-a stabilit în Statele Unite ale Americii. O decizie radicală, dar pe care nu o regretă absolut deloc, întrucât a reușit să-și construiască o carieră de succes în domeniul imobiliarelor.