Este una dintre cele mai frumoase românce ale momentului și se poate lăuda cu o „performanță” la care mulți dintre noi nici nu îndrăznim să visăm. Adriana Paul, căci despre ea vom vorbi în cele urmează, a împărțit scena cu Messi, Mbappe și întreaga pleiadă de staruri ale Argentinei, respectiv Franței după finala Campionatului Mondial din Qatar.
Chiar dacă preferă să stea departe de lumina reflectoarelor, tânăra stewardesă este activă în continuare pe rețelele de socializare și își răsfață admiratorii cu fotografii în ipostaze fierbinți. Lucrurile nici nu puteau sta altfel, în condițiile în care și-a creat o comunitate impresionantă în mediul online, cu peste 25.000 de urmăritori pe Instagram și 90.000 pe TikTok.
Pasionată de călătorii, Adriana a vizitat, nu doar prin natura profesiei sale, o sumedenie de orașe din Europa, America și destinații exotice. De altfel, pe contul de Instagram se recomandă ca artistă, nu stewardesă.
Statutul de angajată a companiei aeriene Qatar Airways a fost, însă, cel care i-a oferit prilejul de a participa, împreună cu alte colege, la festivitatea de premiere a Cupei Mondiale din 2022. „ Am împărțit scena cu cei mari mari oameni din fotbal”, a scris atunci frumoasa brunetă pe rețelele de socializare.
În decembrie 2022, Adriana Paul și-a expus pentru Playsport trăirile din acel moment și a dezvăluit cum a ajuns să se numere printre norocoasele stewardese care s-au aflat pe aceeași scenă cu starurile Franței și Argentinei. Concurența a fost de-a dreptul acerbă, întrucât compania a selectat-o dintr-un număr de 15.000 de angajate.
„A fost un moment de nedescris. Am împărțit scena cu cei mai importanți oameni ai momentului din fotbal. A fost un moment incredibil. Nu pot să descriu emoțiile în cuvinte. Am încercat să fiu cât mai profesionistă. M-am privit ochi în ochi cu Messi și Mbappe când le-au dat premiile. Ne-am uitat unii la alții și înainte să intrăm pe teren. Erau focusați la meci, evident. Emoții mari și pentru noi, dar și pentru ei. A fost o tensiune foarte mare. Dacă ar fi trebuit să aleg să fac o poză cu Messi sau cu Mbappe, l-aș fi ales pe primul. Își merită respectul. A fost un moment unic să fiu cot la cot cu el pe aceeași scenă.
Am fost selectată dintre 15.000 de candidați ai companiei noastre. Am fost norocoasă să fiu aleasă. Consider, însă, că în ultimii cinci ani mi-am arătat meritul. Sunt cinci ani frumoși de când lucrez aici, sunt foarte mândră. Am descoperit cele mai frumoase locuri datorită job-ului pe care-l am. Eu sunt fata de la țară, vin tocmai din Bârsana, din Maramureș. Am stat cu bunicii, părinții. Mulgeam vacile dimineața și după plecam, pe cărare, la școală. Dacă aș spune aceste lucruri cuiva care locuiește aici, nu m-ar crede. Am plecat din România acum opt ani, am locuit trei ani în Londra și, pe urmă, am venit în Qatar, în 2017”, ne-a declarat, în exclusivitate, frumoasa stewardesă.