Gigi Becali (64 de ani) și-a schimbat atitudinea după ce FCSB a câștigat meciul cu Farul, din play-off-ul SuperLigii, scor 2-1.
Milionarul din Pipera consideră că roș-albaștrii vor fi greu de învins de acum înainte, mai ales dacă Florinel Coman (25 de ani) va fi pe teren. Becali a fost încântat și de reacția pe care a avut-o jucătorul, după meci, când a spus că nu și-a atins potențialul maxim.
”Nu numai că Tavi Popescu a funcționat, dar Coman este cum era Messi la Barcelona. Dacă e Coman în teren, se rezolvă meciul. E prea bun, niciodată nu a fost atât de bun. M-a bucurat când a spus că poate mai mult.
Nu vorbim de cote. Nu are rost să vorbim de cote. Să câștigăm campionatul, mergem în Liga Campionilor. Acolo e altă piață, mai are”, a declarat Gigi Becali azi, în cadrul unei conferințe de presă, susținută ad-hoc la Palatul său din Aleea Alexandru.
Becali, care ar avea pe masă o ofertă pentru Florinel Coman, a mai spus și ce l-a încântat la jocul echipei.
”Lăsați-ne să ne pregătim de Liga Campionilor (n.r. cântând). Dacă jucăm ce am jucat aseară și nu văd niciun impediment să nu jucăm așa, nu ne poate sta nimeni în cale.
Îi spulberăm pe toți! Să nu lași adversarul deloc să preia, să-i iei fața, presing”, a completat Becali.
FCSB s-a impus în duelul cu Farul Constanța, scor 2-1, și s-a apropiat la doar două puncte de prima poziție. Cu opt puncte în patru meciuri, elevii lui Elias Charalmbous sunt pe primul loc, dacă ne uităm doar la numărul de puncte acumulate în meciurile din playoff.
Marele avantaj al FCSB-ului este revenirea lui Florinel Coman. Atacantul a marcat în ultimele trei etape golurile decisive, aducând echipei sale șapte puncte din „tripla” Sepsi, CFR și Farul.
Chiar dacă dă semne de revenire după două sezoane slabe, Florinel Coman rămâne modest și spune că poate să joace mult mai bine decât o face acum.
”Ne bucurăm foarte mult, am pregătit foarte bine meciul, am avut liniște, am știut să gestionăm momentele cheie din această partida.
Îi mulțumesc lui Risto, o pasă foarte bună, acolo intervine calitatea jucătorului. Părea un meci decisiv, dar am avut liniște, pentru că jocul din a doua repriză cu CFR ne-a dat liniște. Dacă reușeam să marcăm pe final cu CFR altfel vorbeam acum. Această victorie este importantă.
Nu e cea mai bună versiune a lui Coman. Pot mai mult de atât. Dacă stai un an, ai nevoie de un an să revii la forma maximă. Pe mine nu mă surprinde, mă bucur că mi-am ajutat echipa în ultimele meciuri. Sunt fericit că am forma asta în play-off, sper să o țin tot așa.
Ne așteaptă un meci la Rapid, vom avea o săptămână liniștită. Vrem să câștigăm pentru suporteri și să arătăm cine este Steaua (n.red. FCSB).
Nu aștept golul în derby, dar, dacă el mă așteaptă, nu am ce să fac.
FCSB poate câștiga campionatul cu talent și determinare. E bine că am câștigat cu Farul, pentru că în următoarea etapă vor juca între ele. Trebuie să ne câștigăm meciurile, suntem la mâna noastră.
Vom vedea la final dacă ne-am maturizat. Este un grup bun, care își dorește din ce în ce mai mult. Asta înseamnă să fii fotbalist, să joci cu atâția oameni. Ne-au urmat la toate deplasările, și la Cluj au fost foarte mulți. Acum își doreau să o vadă pe Steaua (n.red. FCSB) câștigând și asta s-a întâmplat”, a spus Florinel Coman la finalul meciului.