Cristophe Galtier e în centrul unui scandal de amploare în Franţa. Actualul antrenor principal al lui PSG e acuzat de rasism în perioada în care o pregătea pe Nice. Galtier ar fi transmis conducerii grupării de pe Coasta de Azur că „nu putem avea atât de mulţi negri şi musulmani în echipă”.
Galtier e tot mai aproape de la fi demis de la Paris Saint-Germain. După ce trupa din capitala Franţei a fost eliminată din optimile de finală ale Ligii Campionilor, viitorul tehnicianului în vârstă de 56 de ani la formaţia de pe „Parc des Princes pare pecetluit”. Chiar dacă Mbappe şi ceilalţi coechipieri ai săi vor reuşi să-şi treacă în cont titlul în Ligue 1, Galtier va fi, cel mai probabil, îndepărtat. Acuzele de rasism par a pune capac.
Deşi fostul director sportiv de la Nice, Julien Fournier, a refuzat să răspundă presei atunci când a fost întrebat care au fost motivele reale ce au dus la ruptura colaborării dintre acesta şi Galtier, jurnaliştii de la RMC Sport au descoperit un e-mail transmis de Fournier către şefii lui Nice. În mesajul cu pricina, Fournier îi informează pe cei din conducere despre comportamentul rasist al lui Galtier.
Christophe Galtier a intrat în birou și l-a salutat pe fiul său (n.r. agentul tehnicianului), care tocmai îmi spusese că «puteți verifica împreună cu tata ce v-am zis». Odată plecat fiul, l-am întrebat pe Christophe dacă totul este adevărat. Mi-a răspuns că da și că trebuie să țin cont de realitatea orașului. Concluzia: «Nu putem avea atât de mulți negri și musulmani în echipă»”, scrie în e-mailul transmis de Fournier.
“Galtier s-a exprimat astfel: «Aseară am fost la restaurant și toată lumea mi-a sărit în cap, zicându-mi că noi avem o echipă de negri. Julien, trebuie să realizezi în ce oraș trăim, iar formația noastră nu corespunde cu ceea ce vor oamenii, cum nu corespunde nici cu ceea ce vreau eu». Nu avea niciun argument sportiv, doar religia sau culoarea pielii”, se mai detaliază în mesaj.
Înainte ca aceste informaţii să se scurgă în presă, Galtier nu a dorit să facă niciun comentariu la adresa lui Fournier.
Cunoscând personajul, nu sunt surprins de maniera în care s-a exprimat. Nu vreau să mă obosesc să intru într-o dezbatere pe marginea acestui subiect”, au fost singurele cuvinte ale lui Galtier.
Fournier subliniase, mai devreme, că dacă va face publice date despre Galtier, cariera acestuia se va încheia brusc.
De ce m-am certat cu Galtier? Sunt lucruri grave. Sincer, dacă scot la lumină cauza reală a conflictului, Christophe nu va mai intra în niciun vestiar, nici în Franța, nici în Europa. Se leagă indirect de fotbal, sunt lucruri care m-au afectat profund”, a explicar Fournier pentru RMC Sport.