Eșecul cu Sepsi a reprezentat o lovitură dură primită de rapidiști. Aceștia visau să câștige la Sfântu Gheorghe și să se apropie la 3 puncte de podium. Dar echipa lui Mutut a jucat extrem de slab și a pierdut fără drept de apel.
Decarul rapidist a fost de nerecunoscut și a ratat singura ocazie importantă a oaspeților. Ioniță recunoaște că echipa, dar și el, nu au jucat nimic în Ardeal.
Să ne vedem greșelile, să fim realiști. Eu am jucat foarte slab, îmi cer scuze în fața fanilor care au venit până aici. Nu este vorba că nu vrem să câștigăm, dar suntem într-un moment mai dificil, s-a văzut cu Farul, dar mai ales azi. Eu nu am mai înscris de mult, sunt foarte supărat, am jucat foarte slab, trebuie să fac mai mult ca să îmi ajut echipa. Este foarte frustrant, antrenorul are tot dreptul acum să nu mă bage să joc. Atunci când nu l-am salutat am considerat că aveam eu dreptate, aveam evoluții bune, dar acum nu am nicio scuză dacă voi fi schimbat.
Nu ne-am creat ocazii, am avut una pe care am irosit-o eu. Nu am adus mingea în fața porții, de aceea nu au fost ocazii. Noi jucăm ce ne cere antrenorul, dar nu suntem inspirați și nu alegem cele mai bune soluții. Chiar nu am nicio explicație pentru cum arătăm, mai ales eu.
Noi vrem cupe europene, avem toate condițiile, stadion, suporteri, dar nu ne ridicăm la nivelul pretențiilor. Am făcut meciuri foarte bune în acest campionat, dar cu Farul și cu Sepsi am fost slabi. Poate avem un trac, când jucăm pentru obiective importante, nu ne descurcăm. La fel a fost anul trecut, când nu am ajuns în playoff, a comentat Ioniță
Nu mai este nimic de spus, primul gol este greșeala mea, mi-o asum. A schimbat toatl fața meciului acel moment. Cred că nimeniu nu o lua pe Sepsi în calcul, dar a demonstrat că este echipă bună. Am ratat șansa de a ne apropia de primele locuri. Filosofia noastră este să jucăm cu mingea pe jos, dar eu am greșit, vroiam să îi pasez lui Junior, apoi m-am răzgândit și când faci asta, apare greșeala. Sper să ne revenim repede, să nu facem act de prezență în playoff și să ne batem pentru Europa.
Când era pandemie plângeam după suporteri, iar acum nu îi lăsăm să intre pe stadion. Este incredibil, când joacă Rapid mereu se găsesc rrestricții. Nu cred că încurcau 100 de suporteri în plus, a declarat și Horațiu Moldovan