Fostul patron al Rapidului, care a împlinit de curând 70 de ani, a devenit un dezvoltator imobiliar important în ultimii ani. După ce a fost eliberat din închisoare în urma condamnării în deja celebrul Dosar al Transferurilor.
George Copos a iniţiat un proiect imobiliar în zona Casei Presei care a fost finalizat cu ajutorul unui împrumut obţinut din partea CEC Bank. Instituţia a devenit însă şi datoare omului de afaceri.
Deoarece a ocupat spaţii importante în clădire, pentru care plăteşte chirie. Dezvăluirile vin după o anchetă Newsweek. Creditul luat a fost în valoare de aproximativ 50 de milioane de euro. Şi a fost accesat de Copos în urmă cu aproape cinci ani şi jumătate.
Lucrările au fost finalizate în vara anului 2020. Iar CEC Bank a obţinut un contract de închiriere pe 5 ani pentru 3 etaje ale construcţiei din nordul Bucureştiului. În urma căruia va achita în total 14 milioane de euro. Adică mai bine de un sfert din cuantumul sumei pe care George Copos a luat-o cu împrumut chiar de la CEC Bank.
Însă nu a fost singura înţelegere dintre părţi. Pentru că instituţia aflată sub protecţia Minsterului Finanţelor a dorit să ocupe un spaţiu şi mai mare la un moment dat, ea urmează să pluseze cu alte 18 milioane de euro în conturile firmelor lui Copos! Acest din urmă acord este valabil pentru 10 ani. Iar cu acest ajutor suplimentar, „Berlusconi din Giuleşti” poate rambursa mai repede împrumutul luat.
George Copos nu a dorit să dea detalii cu privire la afacerea perfectată în ultimii ani. Iar în aceste condiţii o poziţie a venit din partea directorului financiar al Ana Towers Office, denumirea clădirii în care se află birourile CEC Bank.
„Închirierea spațiilor a avut loc la ani distanță față de data încheierii contractului de credit. Spațiile propuse spre închiriere din clădirea Ana Tower au fost comunicate în piața de profil prin toate mijloacele, scopul acestei clădiri fiind acela de închiriere. Nu există alte credite acordate companiilor din grupul Ana de către CEC Bank.
Companiile din grupul Ana au lucrat și lucrează cu majoritatea băncilor din țară. Nu deținem informații cu privire la data la care CEC Bank a decis închirierea spațiului din clădirea ANA TOWER, însă valoarea chiriei pe care o plătește CEC Bank este mult mai mică decât valoarea chiriei pe care o plătesc ceilalți chiriași”, au fost precizările Lilianei Mateiaş pentru sursa amintită mai sus.