Premier League pregătește o schimbare de proporții pe piața drepturilor TV. Pe viitor, meciurile din cel mai important campionat al lumii ar putea fi transmise într-un format complet diferit față de cel pe care îl știm.
Potrivit celor de la Mirror, oficialii din Premier League intenționează să pună bazele unei platforme online proprii, prin intermediul căreia să transmită în direct meciurile din fiecare etapă. O mișcare menită să genereze și mai mult profit pentru cluburi, care oricum încasează anual sume uriașe din vânzarea drepturilor TV.
Mișcarea ar fi o adevărată mană cerească pentru microbiști, având în vedere că nu ar mai trebui să se aboneze la mai multe servicii de streaming pentru a urmări toate partidele echipelor favorite. La ora actuală și le împart Sky Sports, BT Sport, respectiv Amazon Prime, iar costurile totale ajung la 100 de lire pe lună.
„Fără îndoială că suporterii resimt din ce în ce mai mult presiunea financiară. Cu cât mai multe platforme, cu atât mai multe abonamente. Pentru fanii care doresc să urmărească toate meciurile, costurile încep să crească semnificativ”, a declarat Kevin Miles, directorul executiv al Asociației Suporterilor de Fotbal.
Cei de la Sky Sport sunt, fără îndoială, principalii perdanți ai schimbării pregătite de Premier League, în condițiile în care stația a contribuit semnificativ la transformarea campionatului în colosul financiar de astăzi, fiindu-i alături încă din momentul lansării actualului format al competiției, în 1992.
Sursa citată menționează, însă, că noua platformă va trebui să mai aștepte câțiva ani. Se poartă deja discuții pentru un nou parteneriat cu platformele interesate, iar printre ele se numără de această dată DAZN și, nu în ultimul rând, Disney Plus.
Revenind la firul ierbii, etapa care tocmai s-a încheiat a adus o sumedenie de momente tensionate, inclusiv în ceea ce privește arbitrajul. Lui Brighton, spre exemplu, i-a fost refuzat un penalty evident în meciul cu Tottenham, motiv pentru care Comisia de Arbitri a fost nevoită să intervină. Președintele Howard Webb și-a prezentat public scuzele pentru eroarea comisă, fiind al treilea gest de acest gen din actuala stagiune.
În aceeași partidă, antrenorii celor două echipe, italienii Christian Stellini și Roberto De Zerbi au avut un conflict la marginea terenului și au fost eliminați după o oră de joc. Spiritele nu s-au calmat nici la conferința de presă de după fluierul final.
De asemenea, în prima repriză a derby-ului Liverpool – Arsenal, Andy Robertson a primit un cot în bărbie din partea arbitrului asistent Constantine Hatzidakis. Această fază a stârnit un scandal în toată regula în fotbalul englez.