Dusan Uhrin s-a înțeles cu Dinamo. Anunțul de ultimă oră al antrenorului ceh

Bogdan Solomon 03.04.2023, 21:14
Dusan Uhrin s-a înțeles cu Dinamo. Anunțul de ultimă oră al antrenorului ceh

Dinamo a reușit să ajungă la o înțelegere cu Dusan Uhrin pentru plata salariilor restante. Acesta ceruse în instanță demararea procedurii de faliment, pe motiv că nu primise niciun răspuns în termenul legal de 60 de zile din partea administratorului judiciar, Răzvan Zăvăleanu.

Dusan Uhrin a ajuns la o înțelegere cu Dinamo. Cum își va primi sumele restante

Ziua de luni, 3 aprilie, a fost marcată de un nou termen în procesul de insolvență al grupării din Ștefan cel Mare, magistrații Tribunalului București având pe ordinea de zi și cazul tehnicianului ceh, care nu și-a primit cei 12.800 de euro reprezentând salariile pentru mai și iunie 2022. Acesta a anunțat ulterior că și-a dat acordul ca banii să îi fie virați până la vară.

Administratorul special, Vlad Iacob, a fost cel care l-a convins să le acorde „câinilor” acest răgaz. În schimb, nimeni din noua conducere nu l-a contactat. Plata se va face astfel în doua tranșe: prima pe 30 mai, iar a doua o lună mai târziu.

„Știu de termenul de luni, avocatul meu m-a reprezentat. Am ajuns la o înțelegere cu clubul și voi amâna plata până la vară, am semnat actele. Ei au nevoie în acest moment să primească licența de la Federație și, astfel, am discutat, am decis să-i ajut. Cei din noua conducere (n.r. – Andrei Nicolescu sau Eugen Voicu) nu m-au sunat, dar am vorbit cu Vlad Iacob, el a fost cel care m-a convins”, a declarat Dusan Uhrin pentru prosport.ro.

Datoriile o presează pe Dinamo. Câți bani mai trebuie să plătească de urgență

Datoria față de ceh le punea mari probleme dinamoviștilor întrucât nu era înscrisă la masa credală și trebuia achitată în regim de urgență, dar mai sunt multe altele aflate în această situație. Printre ele, 22.284 lei (aproximativ 4.500 de euro) reprezentând creanțe salariale neonorate către contabila Irina Ioniță, precum și două facturi în valoare totală de 105.733,79 lei (peste 20.000 de euro), emise de furnizorul de energie electrică.

De asemenea, fostul antrenor Mircea Rednic trebuie să încaseze 11.200, iar Mirko Ivanovski, Cătălin Carp și Andreas Mihaiu mai au de primit 11.943, 10.000, respectiv 9.800 de euro. Alte datorii sunt cele către firma de transport Tarsin (6.540 euro), Primăria Municipiului București (4.450 euro) sau fotbaliștii Dragoș Penescu (3.000 euro) și Răzvan Grădinaru (5.600 de euro).

Pe plan sportiv, Dinamo a obținut patru puncte în primele două etape din playoff-ul ligii secunde, ocupă locul patru în clasament și speră la promovare. Cu atât mai mult cu cât liderul CSA nu are acest drept.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622