FC Barcelona a anunțat marți că a bătut palma pentru primul transfer al verii. Gruparea catalană este în centrul unui imens scandal de corupție, dar se gândește deja la cum va arăta lotul echipei din stagiunea viitoare.
Reprezentanții clubului FC Barcelona pregătesc în detaliu lotul pentru stagiunea viitoare. Catalanii s-au înțeles deja cu un jucător spaniol pentru perfectarea primului transfer al verii. Este vorba despre Inigo Martinez, fundașul central de 31 de ani al celor de la Athletic Bilbao.
Anunțul că jucătorul pregătit de Ernesto Valverde a bătut palma cu echipa catalană a fost făcut de jurnalistul spaniol Gerard Romero, un apropiat al grupării blaugrana.
🚨🚨✅ | Barcelone a un accord complet avec Iñigo Martínez, la signature sera si le club trouve de l’espace.
(@gerardromero) 🎖️ pic.twitter.com/d6AZ9pnFR0
— Barça News (@BarcaNewsFRA) March 21, 2023
Sursa citată mai arată că fotbalistul în vârstă de 31 de ani ar urma să ajungă pe Camp Nou din postura de fotbalist liber de contract.
Chiar dacă cele două părți au ajuns la un acord, există totuși un impediment în calea mutării pe care fanii așteaptă să o vadă realizată. Cel care a făcut anunțul potrivit căruia Inigo Martinez va semna un contract cu FC Barcelona a subliniat că oficializarea mutării se va face numai dacă La Liga va permite înregistrarea documentului.
Catalanii se confruntă cu ceva probleme în acest moment, iar noua înțelegere a lui Gavi nu a putut fi înregistrată din cauza faptului că plafonul salarial a fost depășit. Oficialii speră totuși ca până la vară să fie rezolvată această problemă. Astfel, îl vor putea păstra fără probleme la echipă pe Gavi, dar îl vor putea aduce și pe Inigo Martinez.
Reamintim că Gavi este înregistrat în continuare la echipa a doua a clubului catalan, din cauză că contractul lui a fost respins.