Dan Petrescu a recunoscut că echipa lui nu s-a putut ridica la nivelul adversarei din Conference League. Lazio a fost mult mai puternică, în ciuda faptului că italienii au jucat cu un om în minus aproape tot meciul.
Antrenorul CFR-ului consideră că nu avea ce să facă mai mult cu jucătorii pe care îi are la dispoziție. Mai ales că a evoluat contra unei formații pline cu jucători mult mai bine cotați.
Mi-aș fi dorit să am un mijlocaș ofensiv bun azi, dar ăsta este lotul de care dispunem, asta avem în acest moment. Este diferența de valoare între Lazio și noi. Savic costă 100 de milioane de euro, despre ce vorbim? Știu că toți vrem mai mult, inclusiv eu îmi doresc, dar trebuie să fim realiști, noi nu mai suntem realiști în fotbalul românesc. Nu am ce să reproșez nimănui, am jucat cu Lazio, totuși, a declarat antrenorul campioanei
Petrescu totuși nu renunță la gândul calificării, la Cluj CFR a mai reușit să câștige contra unor adversari mult mai bine cotați.
Lazio este favorită și la retur, dar fotbalul este fotbal. În România am mai câștigat meciuri importante, așa că noi vom încerca. Problema este că noi jucăm peste 2 zile un alt meci important. Noi am evoluat în acest meci cu doi atacanți, am avut curaj, dar asta nu este totul în fotbal, mai trebuie să și poți. Dacă eram eu pe teren, eu aveam curaj, nu pot să comentez de ceilalți. Sarri, la final, m-a întrebat ce vreme îi așteaptă la Cluj, a mai punctat Petrescu
Dan Petrescu a mai jucat contra celor de la Lazio, dar sunt diferențe importante față de campania de atunci.
„Este greu să compar lotul din 2019, cred că aveam echipă mai bună, dar nu sunt sigur. Totuși, aveam Djokovic, Țucudean, Omrani, Culio, Vinicius. Nu mai avem acești jucători, Lazio este mai bună ca atunci. Am jucat contra a trei echipe bune, FCSB, Craiova și Lazio, nu am avut nici noroc. Jucătorii nu mai pot fi schimbați, ca atitudine nu am ce să reproșez, dar diferența de valoare s-a văzut din avion”, a declarat Petrescu.
Nu am făcut o partidă bună, suntem într-o perioadă dificilă ca rezultate, ca prestație, dar Dan are experiență, maturitate, va analiza și va găsi cele mai bune soluții. Este îngrijorător că nu marcăm, dar sperăm să găsim declicul să trecem de această situație. Primim goluri ușoare, dar jucătorii noștri știu ce au de făcut. Vin meciuri grele, vine play-off-ul, trebuie să ne revenim. Ne bazăm și pe suporteri, din ce am înțeles nu mai sunt multe bilete, fanii deja au achiziționat, cred că va fi plin
Bogdan Mara, director sportiv CFR Cluj