Gică Hagi are toate motivele să fie mândru de cei doi copii ai săi. Ianis a ajuns la o echipă importantă din Europa, în timp ce Kira este tot mai căutată de producătorii de filme.
Tânara de 26 de ani încearcă să îşi facă un nume în industria cinematografică. Iar primii paşi au fost deja făcuţi odată cu rolurile în care a fost distribuită în ultima vreme. Dincolo de succesul de pe scenă, Kira se remarcă şi în ochii bărbaţilor care o admiră pentru talentul şi frumuseţea ei.
Chiar dacă deocamdată nu are o relaţie pe care să o facă oficială, fata „Regelui” şi-a adus aminte recent de prima sa iubire. A făcut-o în cadrul podcastului realizat de Marius Tucă.
„Prima dragoste a fost atunci când eram destul de mică, aveam 12, 13 ani. Era un băiat tot așa, foarte timid, ca și mine. Doi timizi. Avea un simț al umorului extraordinar, ceea ce eu apreciez la fiecare om pentru că mi se pare că este un atu să ai simțul umorului, mai ales în dragoste” a mărturisit Kira Hagi.
Kira Hagi a dezvăluit cu această ocazie că are în plan să devină şi scriitoare. Primul ei volum va fi un roman, ale cărui subiecte nu au fost pe deplin conturate în mintea viitoarei autoare.
„Nu știu dacă aș implica aceste momente tare intime din viața mea într-un roman. Aș vorbi mai mult despre pasiunea mea pentru teatru, pentru film, nu aș implica oamenii pe care îi cunosc pentru că trebuie să primesc, într-o oarecare măsură, și aprobarea lor. Țin foarte mult la viața mea și mai ales la viața altora. Nu pot să mint sau să folosesc un pseudonim. Dacă aș scrie un roman despre viața mea, ar fi doar despre mine și ce fac eu”, a declarat fata în vârstă de 26 de ani.
Filmul rămâne însă cea mai mare provocare pentru tânara care încearcă să îşi facă un nume şi singură. Şi să se debareseze de etichetă pe care mulţi i-o atribuie din cauza familiei din care provine. Ultimul rol cu adevărat important pentru Kira Hagi a fost cel în care a intrat în pielea prinţesei Alice Cantacuzino, într-o peliculă despre viaţa marelui compozitor George Enescu.
„Tocmai s-au incheiat filmările la pelicula Enescu – Geniul și Prințesa, un film despre viața și iubirile compozitorului. După Martha Bibescu, am descoperit și investigat cu această ocazie o altă femeie emblematică a perioadei interbelice.
Ce vreau să vă spun este că am fost extrem de onorată să o portretizez pe prinţesa Alice Cantacuzino, scriitoare, dramaturg şi sportivă de performanță, dar şi corespondent de război, în al Doilea Război Mondial. Urmăriți pagina oficială a filmului pentru mai multe detalii. Eu una abia aștept premiera!“, a transmis Kira Hagi pe contul ei de pe o reţea de socializare.