Gabi Tamaș (39 de ani) declară că a semnat cu Concondia Chiajna cucerit de „normalitatea” din club. Fundașul plecat cu scandal de la Petrolul va juca până la finalul sezonului pentru echipa de ligă secundă.
Gabi Tamaș revine pe terenul de joc. A semnat cu locul 9 din Liga 2 și vorbește despre normalitate. Speră să uite rapid de experiența de la Petrolul, unde a avut o relație absolut „normală” cu suporterii: i-a înjurat ca la ușa cortului, apoi a plecat cu scandal din club, după ce a fost expus public de Nae Constantin. La Chiajna nu va avea fanii de la Ploiești. Face parte din „normalitatea” echipei de lângă București. Totuși, Tamaș spune că banii sunt la zi, iar condițiile de top.
După o perioadă în care s-a antrenat cu FC Brașov și a fost curtat de FC U Craiova, Gabi Tamaș a ales oferta unei echipe de Liga 2. Chiajna este la mijlocul clasamentului, dar fundașul spune că se bucură de condiții pe care puține cluburi din fotbalul românesc le pot oferi.
„Am semnat cu Chiajna, în primul rând datorită prieteniei cu președintele Tănase. La Chiajna am găsit normalitate, un club la care nu există o oră întârziere la salarii.
De când m-am întors în țară nu a fost club care să fie la zi cu salariile, niciodată nu am luat banii lunar! Apoi, ce bază sportivă am găsit la Chiajna m-am crucit! Este una extraordinară, aș spune în primele cinci din țară, după baza celor de la FCSB de la Berceni, Farul, FCU Craiova și U Craiova.
Totul la superlativ. Toate acestea m-au convins să semnez cu Chiajna”, a spus Tamaș pentru Liga2.ro.
Nici nu am luat în calcul varianta retragerii și nici nu am acest gând. Mă simt încă în putere, sunt bine fizic și vreau să continui și din vară. Vom vedea până atunci ce va fi”,
Gabi Tamaș
Președintele celor de la Chiajna nu se teme că va avea probleme cu Gabi Tamaș. Cristi Tănase recunoaște că Tamaș este un tip dificil, dar este convins că echipa va avea de câștigat din colaborarea cu jucătorul.
„Este un jucător în care ne punem speranţe că ne va ajuta. Profilul lui sportiv şi cel de lider ne trebuia de ceva timp la Chiajna. Sperăm să avem succes împreună.
A fost foarte simplu, astăzi ne-am şi văzut şi am şi semnat. E un tip dintr-o bucată. A semnat un contract până la vară, urmând ca în vară să discutăm în funcţie de unde ne vom afla şi noi. Ne cunoaştem de mai mult timp, dar una este partea profesională şi alta e partea personală. Nu mă interesează ce discuţii au fost în trecut. Fiecare îşi gestionează viaţa cum vrea, dar sunt convins că ne vom ajuta reciproc.
Mai avem nevoie de vreo 3 posturi să le dublăm şi sperăm să facem alegerile potrivite”, a declarat Cristi Tănase pentru As.ro.
FC Brașov, Tractorul Brașov, Dinamo, Galatasaray (Turcia), Spartak Moscova (Rusia), Celta Vigo (Spania), Auxerre (Franța), West Bromwich (Anglia), CFR Cluj, Doncaster Rovers, Watford (ambele din Anglia), FCSB, Cardiff City (Anglia), Hapoel Haifa (Israel), Astra, Universitatea Cluj, FC Voluntari și Petrolul Ploiești.