Gigi Becali a finalizat recent unul dintre proiectele sale „de suflet”. Patronul FCSB-ului a susținut financiar construcția unei biserici ortodoxe, românești, în Rwanda, iar aceasta a fost finalizată la începutul lunii noiembrie a anului trecut.
Becali a dezvăluit în mai multe rânduri faptul că derulează câteva astfel de proiecte în țările sărace din Africa. În Rwanda, omul de afaceri de 64 de ani a susținut construcția unei biserici ortodoxe în localitatea Rwamagana. Latifundiarul din Pipera a scos din buzunar circa 800.000 de euro pentru realizarea acestui edificiu. Lucrările au fost coordonate la fața locului de către părintele Nectarie, preot misionar în Africa.
La scurt timp după sfințirea acestei noi biserici, Gigi Becali a dat câteva detalii despre ce reprezintă pentru el acest moment. Finanțatorul FCSB-ului a dezvăluit cum a ajuns să se implice în acest proiect, dar și de ce nu a mers până acum să viziteze lăcașul de cult situat la nu mai puțin de 8.000 de kilometri față de România. De asemenea, omul de afaceri a dezvăluit și că are în derulare și alte proiecte în țările sărace din Africa.
„M-a contactat un călugăr, preot român care face misiunea în Rwanda. Și am început ușor, ușor. Şi după dacă mi-a plăcut, adică am văzut că el avansează și îmi plăcea că el cu bani cât îi dădeam făceam foarte mult. Atunci am tot dat bani pentru că am văzut că face locuri frumoase și mi-a plăcut.
Eu n-am fost pentru că acolo trebuie să faci un vaccin și plus de asta e periculos pentru oamenii bogați. Părintele i-a învățat. Cântă acolo imnul României, zic o parte din slujbă în limba română. În Uganda mănâncă mii de copii pentru că acolo le-am cumpărat zeci de hectare de teren”, a spus Gigi Becali la acel moment, citat de antena3.ro.
Anterior, în iunie 2021, patronul FCSB-ului a dezvăluit și care sunt motivațiile care stau în spatele acestor gesturi făcute de el în Africa.
Am trimis arhitecți, ingineri și pictori, iar africanii au învățat imnul României în semn de mulțumire
Interesul meu este numai unul singur. Îl vreau pe Hristos și vreau să fiu cu Hristos și dacă vrei să fii cu Hristos trebuie să faci bine.
Și dacă vrei să faci binele trebuie ca să vezi cum oameni mor de foame și de sete acolo și tu aici ai bogății.
Vezi oameni care au două mâini și două picioare ca și tine numai care are piele neagră, mor de foame și de sete și tu dacă ești indiferent nu mai ești cu Hristos, ești cu dracii pe lumea cealaltă pentru că pe tine nu te-a interesat deloc.
Fac faptele lui Hristos să fiu cu el în Rai. Este impulsul inimii și a sufletului și al dragostei, care dragoste nu te lasă să vezi oameni că mor de foame şi atunci te duci acolo”, a spus Becali, tot la Antena 3.
Sursă foto galerie: Facebook / Părintele Nectarie