Arădenii au mutat din nou pe piaţa transferurilor după ce la sfârşitul anului trecut confirmaseră o primă venire în Banat.
Stefan Milosevic este fotbalistul care va încerca să îi ajute pe roş-albi să evita retrogradarea la sfârşitul actualului sezon. Muntenegreanul are 26 de ani şi şi-a pus semnătura pe un acord valabil pentru un an şi jumătate cu penultima clasată în Superligă.
El a evoluat ultima oară la FK Buducnost, în ţara natală, dar a mai bifat experienţe şi în afar spaţiului ex-iugoslav. Astfel, atacantul a îmbrăcat tricoul echipelor Waasland-Beveren sau Ironi Kiryat Shmona.
„Prin evoluțiile mele de la UTA, vreau să revin la echipa națională”, a motivat acesta alegerea făcută. Milosevic îşi va găsi un amic la Arad. Coechipier la naţională până nu demult cu Marko Vukcevic, vârful va încerca să suplinească o eventuală plecare a lui Otele.
Nigerianul, golgheter al arădenilor în această primă parte a sezonului, i-a dezamăgit pe şefii celor de la UTA, care i-au propus o diminuare a contractului. Dar africanul a refuzat „cadoul”.
,,I-am propus niște oferte și nu le-a acceptat. Alți jucători au dat dovadă de caracter și au acceptat o reducere a remunerației, care nu era în concordanță cu locul din clasament”, a precizat team-managerul bănăţenilor, Sorin Botiş.
Cu siguranţă că UTA se va despărţi de Otele având în vedere şi faptul că dacă vrea să îl păstreze pe fotbalistul de 23 de ani, gruparea pregătită de Laszlo Balint va trebui să achite o sumă de 50.000 de euro către lituanienii de la Zalgiris, formaţie de la care a venit jucătorul la Arad.
Nigerianul nu va face parte astfel din lotul cu care UTA va pleca în cantonamentul din Antalya, programat în perioada 4-14 ianuarie. Acolo, Paul Anton & Co se vor duela cu TSV 1860 München și Kyzylzhar.
Arădenii şi-au asigurat şi serviciile lui Willie Hortencio Barbosa, fotbalist care a mai jucat în România la FC Botoşani în sezonul 2016-2017. El va pune de asemenea umărul la scoaterea echipei din zona retrogradării. Formaţia lui Laszlo Balint este penultima în clasament după 21 de etape. O veste bună pentru fanii roş-albilor ar fi apariţia unui nou sprijin financiar pentru formaţia lor de suflet. Fostul finanţator Nicolae Bara ar putea investi din nou la echipă.
„Am înaintat o scrisoare de intenție pe adresa de e-mail a clubului UTA și am și discutat la telefon cu domnul Meszar. Nu am niciun fel de scenariu, nu am pus vreo condiție pentru a merge mai departe cu discuțiile, nu aș vrea ca numele meu să fie legat neapărat de mari investiții la club, poate aș putea ajuta și în alt fel.
Nu știu ce va ieși, așa am simțit să fac. Cine mă cunoaște, știe că nu vreau reclamă sau imagine, chiar nu am dorit ca despre acest gest al meu să se afle atât de repede în spațiul public”, a declarat Bara pentru sportarad.ro.