Cristi Borcea petrece Crăciunul alături de soţia sa Valentina Pelinel, dar îi are alături şi pe copiii din mariajul cu Alina Vidican, cea de-a doua sa parteneră oficială.
Toată lumea probabil că ştie de existenţa celor trei femei din viaţa lui Cristi Borcea cu care acesta s-a afişat de-a lungul timpului. Însă există şi o persoană pe care fostul acţionar dinamovist a încercat să o ascundă de ochii curioşilor. Simona Voiculescu este femeia cu care Cristi Borcea a avut o relaţie în perioada în care el se afla oficial la braţul Mihaelei.
Iar din legătura lor a rezultat şi un copil pe care omul de afaceri l-a recunoscut ulterior. Andreina Carolyn Christine are 14 ani şi primeşte din partea lui Borcea o pensie alimentară de 1500 de euro, stabilită de instanţă pentru o durată de 10 ani.
La sfârşitul procesului, mama ei nu a mai avut apoi apariţii publice, însă media a aflat ulterior despre legăturile sale amoroase. la scurt timp după ce speţa a fost tranşată în justiţie, Simona Voiculescu a devenit iubita pictorului Elian Băcilă, conform celor de la Ştirile Kanal D. Acesta era supranumit „pictorul de negru”, din cauza faptului că în majoritatea tablourilor sale apărea această culoare.
Iubitorii de frumos au apreciat operele de artă ale lui Băcilă, iubitul din urmă cu 8 ani al Simonei Voiculescu.
„Arta abstractă la Elian Băcilă nu este ermetică şi inabordabilă, ci un artificiu de comunicare a unui conţinut estetic accesibil care încântă privirea, mintea şi sufletul. Pentru el, paradoxal, negrul nu înseamnă funebru sau tristeţe, ci geneză şi viaţă.
Deşi preponderentă în pictura sa este culoarea neagră, la Elian Bacilă aceasta exprimă dragostea de viaţă şi progresul, prin fenomenele optice pe care le generează. Având meseria de bază geolog, el îşi ghidează creaţia după motto-ul: „lumina vine din întuneric”, întrucât şi diamantele se nasc în măruntaiele negre ale pământului”, a fost caracterizarea făcută tablourilor lui Băcilă, de către un critic de artă.
Simona Voiculescu i-a fost aproape lui Băcilă la expoziţiile din ţară şi din străinătate. Însă povestea lor de iubire a durat mai puţin de 3 ani, deşi toată lumea îi credea de nedespărţit. Iar pictorul a fost cucerit apoi de o americancă cu care a ajuns foarte repede la altar. Nika i.a devenit oficial soţie în vara lui 2019. Cuplul s-a bucurat rapid şi pentru venirea pe lume a unui băieţel. Se întâmpla în martie 2020, atunci când lumea începuse să fie ameninţată de pandemia de coronavirus.