Ronny Levy este ultimul antrenor străin al FCSB-ului. Israelianul a condus formaţia roş-albastră în 2011, atunci când a reuşit şi calificarea în grupele Europa League.
De atunci, el a pregătit doar echipe din ţara sa natală sau din Cipru. În prezent la Hapoel Haifa, tehnicianul de 56 de ani a trăit cu mari emoţii partida formaţiei sale din 16-imile Cupei Israelului. Deşi au întâlnit un adversar dintr-un eşalon inferior, fotbaliştii săi s-au întrebuinţat serios pentru a ajunge în faza următoare a competiţiei.
A fost partida în care unul dintre jucători s-a remarcat atât pozitiv cât şi negativ. Mijlocaşul defensiv Liran Serdal a fost autorul unui hattrick, dar şi a unui autogol în disputa cu Ihud Bnei Shfar’am. A fost spectacol şi înainte să se ajungă la loviturile de departajare.
Scorul la finalul celor 90 de minute a fost 4-4, rezultat ce s-a menţinut şi după cele două reprize suplimentare de prelungiri. Deşi au condus cu 3-0 şi 4-2 cei de la Hapoel Haifa au fost de fiecare dată egalaţi. La loteria execuţiilor de la punctul cu var, favorita s-a impus cu 4-2 şi a avansat în turul următor.
Liran Serdal este de o viaţă la Hapoel Haifa. Este singura echipă pentru care a evoluat în carieră, la nivel de seniori începând din 2013 încoace. În total sunt 217 meciuri de campionat şi 11 goluri înscrise de fotbalistul catre evoluează la mijlocul terenului.
El a debutat recent şi în echipa naţională a Israelului şi ar putea să le fie adversar tricolorilor în meicurile din preliminariile pentru Euro 2024. La Hapoel Haifa, Serdal este coechipier cu un jucător care a mai evoluat în prima divizie de la noi în trecut. Este vorba despre Hatem Abd Elhamed, care a îmbrăcat tricoul lui Dinamo în urmă cu 7 ani.
Iar Ronny Levy a mai avut în afara de mandatul la FCSB o experienţă şi pe banca Unirii Urziceni. Numele său a mai fost adus în discuţie atunci când una dintre echipele importante din Superligă schimba antrenorul. La Hapoel Haifa a fost legitimat în perioada 2017-2019 Gabi Tamaş, fundaşul plecând cu scandal din Ţara Sfântă.
Calificarea în optimi i-a adus lui Hapoel Haifa şansa să îşi întâlnească rivala într-un meci decisiv. Astfel, pentru un bilet în sferturi, echipa lui Ronny Levy v atrebui să treacă de Maccabi haifa, formaţie care în acest sezon a aînvins-o pe Juventus în grupele Ligii Campionilor. Cupa Israelului este şansa celor de la Hapoel Haifa de a-şi salva sezonul. Pentru că în campionat „rechinii” sunt abia pe poziţia a 12-a.