Ion Țiriac, fostul manager al lui Boris Becker, a dezvăluit cum a început ascensiunea germanului spre vârful tenisului masculin mondial. Miliardarul român a povestit că viitorul mare campion a fost nevoit să facă sacrificii imense pe vremea când avea doar 14.
Concret, Becker trebuia să dispute mai întâi calificări pentru a putea juca la orice turneu destinat categoriei sale de vârstă la acel moment. Iar acest lucru necesita și un efort financiar consistent. Ion Țiriac a fost cel care a intervenit decisiv atunci pentru a rezolva această problemă. El i-a cerut ajutorul unui prieten, care nu a stat foarte mult pe gânduri.
Fostul mare tenismen român a comparat greutățile prin care a trecut Boris Becker la începutul carierei sale cu „sclavagismul”. Omul de afaceri în vârstă de 83 de ani a făcut această dezvăluire pentru a ilustra faptul că sportul de performanță nu se poate face fără sacrificii importante din punct de vedere financiar.
„Sportul a devenit o mașinărie de bani. Pentru cine? Tenisul s-a transformat enorm încă de pe vremea lui Becker, Connors… mie nu îmi trebuia absolut nimic.
Vă spun istoria lui Becker în două cuvinte: el la 14 ani trebuia să-și ia rucsacul în spate și trebuia să joace câte o calificare în fiecare competiție din lumea asta și avea nevoie de 100,000 de dolari.
Horst Dassler, care îmi era prieten, nu mi-a dat. Becker a ajuns unde a ajuns pentru că Servadio mi-a trimis 100,000 de dolari fără să mă întrebe de ce. Cu acea sută de mii de dolari și-a plătit drumurile și a făcut sclavagismul ăla, la vârsta aia”, a spus Ion Țiriac potrivit sport.ro.
După acest moment, Boris Becker, sub îndrumarea lui Ion Țiriac, a ajuns să câștige 6 turnee de Grand Slam, dintre care 3 la Wimbledon. Cei doi au păstrat o relație apropiată de-a lungul timpului. Miliardarul român a dezvăluit recent că a fost contactat de Becker, la scurt timp după ce acesta a fost condamnat la doi ani și jumătate de închisoare cu executare în Marea Britanie, pentru o evaziune fiscală în valoare de 2.5 milioane de lire sterline.
„Mi-a spus prin mesaj că primele zile au fost extrem de grele și că închisoarea era foarte bine păzită, dar lucrurile începeau să devină mai bune”, a spus Ion Țiriac pentru L’Equipe în luna iunie a acestui an.