Meciul dintre Arabia Saudită și Argentina, din prima etapă a Grupei C de la Cupa Mondială din Qatar a fost urmat de un scandal. Unul dintre veterani a fost dat afară din cantonamentul naționalei de fotbal a Argentinei.
Sergio Kun Aguero a rămas fără cuvinte când a văzut că nu i se permite să își viziteze foștii colegi.
Fostul atacant și-ar fi dorit să meargă în cantonamentul Argentinei înaintea partidei pierdute cu Arabia Saudită, dar nu a putut face acest lucru. Și mai ciudat este că nu a primit acceptul nici după încheierea partidei.
Sergio Kun Aguero a mărturisit că l-a afectat foarte tare faptul că a fost refuzat de oficialii de la CM din Qatar.
Nu am putut să mă întâlnesc cu foştii mei coechipieri, ceea ce este puţin ciudat. De trei-patru zile mi se spune că acreditarea mea nu este gata.
Dacă nu vor să fiu aici e în regulă, dar să mi se spună. Nu am deranjat niciodată pe nimeni, m-am purtat bine cu toată lumea mereu.
Poate există oameni din interiorul Federaţiei care consideră altceva. Eu nu îmi amintesc însă. Aştept un răspuns de la cei din Federaţie.”, a declarat fostul atacant al Argentinei, conform Sport Bible.
Înfrângerea Argentinei cu Arabia Saudită de la Cupa Mondială din Qatar a stârnit fel de fel de reacții în mediul online. Internauții nu se așteptau ca selecționata lui Lionel Scaloni să cedeze în fața arabilor.
Nu există grad de comparație între Messi și Ronaldo! Nu mai faceți comparație niciodată!!! Ronaldo oriunde a fost a demonstrat că poate trage echipa după el! În schimb, Messi fără Barcelona e un jucător Normal!!”, ”Nu e nici o surpriză. Saudiții au jucat, au întors rezultatul… nu au jucat la 0-0. Ăsta e spiritul fotbalistic de Mondial, de asta e fotbalul cel mai frumos sport.”, ”Campionii Mondiali își fac bagajele după 90 minute. Se mișcă repede, nu stau la discuții. Cred că se grabesc să ajungă acasă, în Argentina, să nu piardă finala Campionatului Mondial. Din fața televizoarelor, bineînțeles!”, acestea sunt doar câteva comentariile fanilor apărute Facebook.
Argentina nu mai pierduse un meci de la Mondial în care conducea la pauză din 1930, când a cedat în formației din Uruguay, care s-a impus cu 4-2.
Argentina: Martinez – Tagliafico (Acuna ’71), Otamendi, Romero (Martinez ’59), Molina – Paredes (Fernandez ’59), De Paul – P. Gomez (Alvarez ’59), Messi, Di Maria, L. Martinez.
Arabia Saudită: Alowais – Alshahrani (Al-Breik ‘90+9), Albulayhi, Altambakti, Abdulhamid – Alfaraj (Al Abed ’45, Al Amri ’89), Almaki, Kanno – Aldawsari, Alshehri (Alganham ’78), Albrikan (Asiri ’89).