Nae Constantin, antrenorul celor de la Petrolul, vrea să părăsească banca tehnică a ploieștenilor. Tehnicianul a mărturisit că ia în calcul să renunțe la gruparea pe care a promovat-o în Liga 1 în vară.
Antrenorul formaţiei Petrolul este nemulțumit de situația de la echipă și se gândește să accepte să fie secundul unui antrenor român.
E clar că de la bani pleacă toate. I-am spus și președintelui. ”Nu știu ce va fi din iarnă, dar faceți, fraților, un teren de antrenament undeva să putem să ne antrenăm și noi ca oamenii.”
Asta trebuie pentru Petrolul prima dată. Eu asta aș face cu primii bani. Nu salarii, nu nimic. Cu salariile mai răbdăm.
Faceți, băi frate, să mergem și noi undeva să știm că e terenul bun, pot să le cer și eu să joace dintr-o atingere. Antrenorul de portari de la Sepsi câștigă aceiași bani pe care îi câștigă antrenorul principal de la Petrolul. Ca să facem o diferență între ce e Sepsi în momentul ăsta și ce e Petrolul.”, a declarat Nae Constantin, pentru Ploiești TV.
În momentul în care a fost întrebat ce ar face în cazul în care Daniel Isăilă i-ar propune să se ducă secund în Emiratele Arabe Unite, la FC Baniyas, oficialul a oferit următorul răspuns:
În secunda asta, dacă m-ar oferta Isăilă să fiu secund, aș pleca să fiu secund. Aici, în România, în nebunia asta, e greu. Poate la alte cluburi e ușor. Nu de părăsit Petrolul, în momentul în care n-aș mai fi la Petrolul, dacă n-aș avea echipă și aș fi acasă.”, a mai spus Nae Constantin.
Antrenorul este de părere că jucătorii săi aveau prestații mult mai bune pe vremea când salariile nu erau plătite la zi. El a lansat un avertisment după eșecul cu Sepsi.
Un meci fără istoric, câștigat de ei de o manieră categorică. Noi am fost mult sub ce mă așteptam, practic nu am avut decât două situații pe final.
Trebuie să ne revenim repede, finalul o să fie foarte greu. N-aș vrea să vorbim de play-off, pentru că e mult până acolo. Azi nu am fi meritat să câștigăm.
Noi am avut o perioadă foarte bună când erau probleme mai mari cu banii. Am avut meciuri cu rezultate pozitive, dar când s-a ajuns cu banii la zi, am avut foarte multe rezultate negative.
E o problemă, iar asta nu ar trebui să existe. Trebuie să intri cu gândul la ce ai de făcut pe teren.”, a concluzionat antrenorul român.