Matheus Cunha a fost devastat în momentul în care a aflat că nu a fost inclus de selecționerul Tite în lotul Braziliei pentru Mondialul din Qatar. Atacantul de 23 de ani de la Atletico Madrid a izbucnit în lacrimi, dar ulterior a revenit cu un mesaj în care a explicat că înțelege decizia, întrucât concurența din atacul „Selecao” este una acerbă.
De altfel, nici Roberto Firmino, atacantul cu un sezon foarte bun la Liverpool, nu a prins un loc în lotul Braziliei. Așadar, decizia lui Tite de a nu îl chema pe Matheus Cunha pare, în acest context, una justificată, în contextul în care acesta încă nu a reușit să înscrie pentru Atletico Madrid în acest sezon, în 16 meciuri jucate în toate competițiile.
Fotbalistul antrenat de Diego Simeone a recunoscut oarecum, în mod indirect, faptul că nu putea emite pretenții cu adevărat la această convocare. El a postat un mesaj pe rețelele de socializare în care și-a anunțat susținerea față de coechipierii săi.
„Oameni buni, vă mulţumesc celor care nu au încetat să îmi trimită mesaje de susţinere. Am suferit, a fost dureros, dar face parte din fotbal. Selecţionata noastră este una spectaculoasă şi competiţia a fost uriaşă.
Vă mulţumesc din tot sufletul şi urmează să susţinem Selecao pentru al şaselea titlu mondial”, a transmis Matheus Cunha.
Totuși, chiar și în acest context, fotbalistul brazilian nu și-a putut ascunde tristețea în momentul aflării veștii. El a fost surprins plângând timp de mai multe secunde, fapt ce a arătat cât de mult și-a dorit el să ajungă la Mondialul din Qatar.
Matheus Cunha reaction after failing to make it to the Brazil’s World Cup squad.
I think he should have stayed in the Bundesliga instead of joining Atletico Madrid. pic.twitter.com/afcq7HhIdM
— A Football Fan (@TheFanLij) November 8, 2022
La „polul opus” s-a aflat Richarlison. Atacantul lui Tottenham s-a bucurat extrem de mult, alături de familie și prieteni, în momentul în care și-a auzit numele trecut pe lista fotbaliștilor convocați de Tite pentru Cupa Mondială care va debuta pe data de 20 noiembrie.
When @richarlison97 found out he made Brazil’s squad for the World Cup 💛 pic.twitter.com/vC4NRgAyBQ
— GOAL (@goal) November 7, 2022
Portari: Alisson (30 de ani, Liverpool), Ederson (29 de ani, Manchester City), Weverton (34 de ani, Palmeiras)
Fundași: Danilo (31 de ani, Juventus), Dani Alves (39 de ani, UNAM Pumas), Thiago Silva (38 de ani, Chelsea), Marqinhos (28 de ani, PSG), Eder Militao (24 de ani, Real Madrid), Bremer (25 de ani, Juventus), Alex Sandro (31 de ani, Juventus), Alex Telles (29 de ani, Sevilla)
Mijlocaşi: Casemiro (30 de ani, Manchester United), Fabinho (29 de ani, Liverpool), Fred (29 de ani, Manchester United), Bruno Guimaraes (24 de ani, Newcastle), Lucas Paqueta (25 de ani, Wet Ham), Everton Ribeiro (33 de ani, Flamengo)
Atacanți: Neymar (30 de ani, PSG), Vinicius (22 de ani, Real Madrid), Rodrygo (21 de ani, Real Madrid), Gabriel Jesus (25 de ani, Arsenal), Richarlison (25 de ani, Tottenham), Pedro (25 de ani, Flamengo), Martinelli (21 de ani, Arsenal)