Viitorul lui Cristiano Bergodi e sigur. Patronul lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe nu se gândește să-l demite pe italian

George Drafta 31.10.2022, 14:37
Viitorul lui Cristiano Bergodi e sigur. Patronul lui Sepsi OSK Sf. Gheorghe nu se gândește să-l demite pe italian

Finanţatorul trupei din Sfântu Gheorghe nu va lua măsuri radicale după ce echipa sa a pierdut al patrulea meci consecutiv în campionat.

Toate cele 4 eşecuri au venit însă în faţa unora dintre protagonsitele întrecerii interne. Farul, CFR Cluj, FCSB şi Universitatea Craiova i-au învins pe Niczuly & Co. Iar după toate aceste insuccesuri, Sepsi a ajuns în a doua jumătate a clasamentului. Covăsnenii plecaseră la drum cu ambiţia calificării în play-off.

Iar în acest moment, pe ardeleni îi separă patru puncte de poziţia a şasea, ocupată de Petrolul. Chiar şi în condiţiile crizei pe care o traversează roş-albii, finanţatorul Laszlo Dioszegi nu doreşte să facă nicio schimbare pe banca tehnică. Cristiano Bergodi va rămâne antrenor al lui Sepsi. Echipă pe care a preluat-o în urmă cu un an.

”Dacă nu e continuitate la un club, la o echipă… atunci nu avem la ce să ne așteptăm. Acum dacă aducem un alt antrenor, cu o altă filozofie, se poate să obținem rezultate pe moment, însă după aia iarăși cădem în prăpastie.

Eu așa consider, că antrenorul în meciurile astea chiar nu a avut nici o vină. Cred că cine a văzut ultimele patru meciuri a văzut că am dominat adversarul în toate meciurile, chiar dacă am jucat cu Farul, liderul campionatului. Și cu CFR a fost la fel, în afară de primele 10-15 minute”, au fost cuvintele lui Laszlo Dioszegi, pentru Pro Arena.

Laszlo Dioszegi nu vrea să schimbe banca tehnică a echipei sale pentru moment
Laszlo Dioszegi nu vrea să schimbe banca tehnică a echipei sale pentru moment

Serie greu de digerat

Italianul a adus primele două trofee din istoria clubului din Sfântu Gheorghe în acest an. El pune pe seama ghinionului parcursul nefericit din ultima perioadă. Bergodi speră ca toate lucrurile să intre în normal după jocul de la Piteşti, din runda cu numărul 17 a Superligii.

„Este un sentiment de frustrare mare, mai ales pentru băieți. Eu sunt obișnuit cu asta, sunt de mulți ani în Liga 1. Parcă suntem blestemați. Am avut vreo 7 ocazii de gol însă mingea nu a vrut sa intre în poartă. Am jucat bine, am schimbat tactica. Dezamăgire cand pierzi așa un meci. Trebuie să mergem în continuare fără să facem tragedii.

Parcă sunt meciuri la fotocopie. Cred că e doar o perioadă de conjunctură. Noi ne antrenăm pe toate fazele. Atunci nu pot reproșa nimic baieților. E păcat că jucăm frumos. Am avut meciuri foarte grele. Eu am încredere în tot lotul. Nu pot sa spun nimic despre jucătorii mei”, au fost explicaţiile tehnicianului peninsular la finalul meciului cu Universitatea Craiova.

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622