Simona Halep, luată la rost de fani: ”Unde ai dispărut?!”

Catinca Giosanu 21.10.2022, 10:01
Simona Halep, luată la rost de fani: ”Unde ai dispărut?!”

Simona Halep și-a rărit aparițiile publice după ce omul de afaceri Toni Iuruc a anunțat că divorțează. Cei doi s-au despărțit la un an după ce s-au cununat civil și cu două luni înaintea slujbei religioase. Vestea a șocat o lume întreagă, mai ales că sportiva a vorbit în mai multe rânduri despre momentul în care va deveni mamă.

Jucătoarea de tenis a fost destul de afectată de divorț. Ea era convinsă că va avea doi sau trei copii împreună cu Toni Iuruc. Planurile s-au năruit, iar cei doi au luat-o pe drumuri diferite.

Simona Halep, dată dispărută de fani

Marea noastră campioană a gestionat cu greu stresul provocat de divorț. Dacă Toni Iuruc s-a înconjurat mai tot timpul de amici împreună cu care a fost văzut la diferite restaurante din municipiul București și nu numai, fostul lider mondial a dispărut din viața publică.

S-a vorbit la un moment dat despre faptul că sportiva de la malul mării vrea să se stabilească în sudul Franței. Ea a petrecut foarte mult timp în ultimul an de zile la Nisa, superbul oraș de pe Riviera Franceză. Frumusețea locului ar fi convins-o să achiziționeze un imobil în zonă, după cum arată presa centrală.

”Unde te ascunzi?”

Deocamdată nu se știe unde se relaxează Simona Halep după ce a devenit din nou disponibilă. Ea a dat însă asigurări că va reveni pe terenul de tenis în ultima luna a acestui an. Mai mult, a apărut informația că și-a reluat antrenamentele fizice ușoare. Cu toate acesta, fanii se tem că românca ar putea claca din cauza problemelor care au năvălit peste ea în ultima perioadă.

Un internaut a întrebat-o pe sportivă unde „se ascunde” de când a pus punct căsniciei cu Toni Iuruc.

Simo, Simona? Unde te ascunzi?”, a fost întrebarea admiratorului Simonei.

Când revine, de fapt, Simona Halep pe terenul de tenis

Dubla campioană de Grand Slam și-a anunțat prezența la un eveniment demonstrativ la Johannesburg, în Africa de Sud, care are ca scop promovarea tenisului, dar și combaterea violenței împotriva femeilor. Competiția se va desfășura în perioada 2-3 decembrie.

Fosta soție a lui Toni Iuruc a fost invitată și anul trecut la turneul caritabil Africa Cares, dar evenimentul a fost anulat din cauza pandemiei de coronavirus.

Ca jucătoare de tenis, am avut multe surse de inspirație și întotdeauna îmi doresc să ajung la un nivel înalt, așa că este o onoare să încurajez oamenii să facă acest lucru prin intermediul acestui eveniment, conștientizând în același timp problemele violenței bazate pe gen.”, se arată în mesajul postat Simona Halep.

La acest turneu demonstrativ va lua parte și Martina Hingis, care are în palmares 25 de titluri de Grand Slam.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622