Marți seară, Rapid a înfruntat-o pe Dumbrăvița în prima rundă a fazei grupelor din Cupa României. Giuleștenii s-au impus clar cu scorul de 4-1, la capătul unui meci pe care l-au dominat categoric. La final, elevii lui Adrian Mutu au anunțat că vor să câștige Cupa în acest sezon.
La finalul partidei, Alexandru Albu a făcut o analiză a jocului și a subliniat că scorul putea lua proporții mult mai mari având în vedere ocaziile pe care Rapid le-a avut. În plus, el a reamintit că unul dintre obiectivele Rapidului în acest sezon este câștigarea Cupei României. Albu a arătat multă încredere înaintea duelului de vineri cu Farul și speră ca echipa sa să câștige cele trei puncte.
Un meci care trebuia să fie la discreția noastră de la început. Am început destul de rău, le-am dat ocazia să înscrie. Trebuia să marcăm mai multe goluri în prima repriză la câte ocazii am avut. Bine că am reușit să marcăm până la pauză. A fost penalty la Dusault. Important este că am reușit să câștigam. Avem un meci foarte important vineri. Trebie sa ne gândim la meciul cu Farul.
Ne-a surprins rezultatul obținut de Farul. Dar nu are relevanță, în Cupa României sunt multe suprize. Pe noi ne interesează jocul nostru și să obținem toate punctele. Cupa României este un obiectiv pentru Rapid. Dar și campionatul este un obiectiv pentru noi. Au fost vreo 7.000 – 8.000 de suporteri. Nu știu pe ce alt stadion vin atâția suporteri marți seară. Le mulțumim că sunt alături de noi. O să fie stadionul plin vineri la meciul cu Farul. Este un derby, suntem acolo sus amândouă echipele. Ei sunt pe primul loc, deci înfruntăm liderul. Și noi arătăm bine, se vede că ne-am omogenizat”, a spus Alexandru Albu.
Marți seară, Rapid și Dumbrăvița s-au înfruntat în prima rundă din grupele Cupei României. Partida s-a jucat în Giulești și a avut parte de atmosfera incendiară susținută de fanii giuleșteni.
În mod surprinzător, oaspeții au deschis scorul încă din minutul 13 prin Călin Toma. Giuleștenii au forțat egalarea și au reușit să marcheze în minutul 34 prin Cristian Albu. În repriza a doua Rapid s-a dezlănșuit. În minutul 52 Albu a marcat din nou. După numai 6 minute, giuleștenii au mai marcat o dată prin Emmers. Scorul final a fost stabilit în mintul 76, când Voijtus a înscris și el. Partida s-a terminat victoria celor de la Rapid cu scorul de 4-1.