Boxerul profesionist britanic Anthony Joshua are o avere impresionantă. Luptătorul în vârstă de 32 de ani a fost învins de Oleksandr Usyk, aceasta fiind a treia înfrângere suferită de englez în cariera sa. În ciuda celor întâmplate, el rămâne unul dintre cele mai mari staruri de la categoria grea.
Anthony Joshua a fost învins la puncte de ucraineanul Oleksandr Usyk, în urmă cu un an, într-un meci desfășurat pe Tottenham Hotspur Stadium din Londra, în fața a 70.000 de spectatori. Usyk a fost declarat câștigător prin decizie unanimă: 117-112, 116-112 și 115-113.
Joshua nu a reușit să se impună nici a doua oară în fața sportivului din ucraina. Are însă multe alte motive să se bucure.
Boxerul britanic a câștigat peste 50 de milioane de dolari doar din box. Pugilistul a încasat 23.17 milioane de euro doar în acest an, scriu jurnaliștii din Marea Britanie.
Până să fie învins de Oleksandr Usyk, Joshua a mai primit 34.4 milioane de euro, la fel ca ucraineanul, care a boxat după ce luptase în războiul declanșat la comanda lui Vladimir Putin.
Anthony Joshua nu trăiește din box. Averea lui se ridică acum la 172 de milioane de euro, ceea ce înseamnă că trei sferturi provine din alte surse de venit.
Britanicii susțin că Joshua are și câștiguri din sponsorizări. El ar fi obținut numai în acest an 6.42 milioane de euro de pe urma acestor contracte.
Sursa citată mai sus mai arată că boxerul profesionist ar putea câștiga o sumă colosală în cazul în care îl va învinge pe marele său rival britaic, Tyson Fury.
Negocierile erau aproape finalizate, însă cele două părți nu s-au înțeles, iar contractul a fost anulat pe moment. Impresarii pot relua în orice moment discuțiile, așa că nu e imposibil ca duelul să aibă loc.