După terminarea US Open 2022, clasamentul WTA a suferit câteva modificări importante. Reprezentantele României, în frunte cu Simona Halep, ocupă noi poziții în ierarhia mondială.
Sâmbătă seară, Iga Swiatek (1 WTA) a învins-o pe Ons Jabeur (2 WTA) cu scorul de 6-2, 7-6(5), în finala US Open 2022. După încheierea ultimului turneu de Grand Slam al anului, clasamentul WTA a suferit mai multe modificări importante. Astfel, reprezentantele României ocupă noi poziții în ierarhia tenisului mondial feminin.
Eliminarea prematură a Simonei Halep încă din primul tur la US Open are repercusiuni importante asupra poziției ocupate în clasamentul mondial. Marea noastră campioană a coborât două poziții în clasamentul WTA, până pe locul 9. Mai mult, românca riscă să iasă din Top 10, mai ales că nu va disputa niciun turneu în luna septembrie. În acest moment, Simona are 3.025 de puncte. Caroline Garcia, ocupanta locului 10 mondial, are 2.930 de puncte și o poate depăși pe marea noastră campioană.
Următoarea româncă din clasamentul WTA este Sorana Cîrstea. Ea a coborât de pe locul 37 pe 38, având 1330 puncte. Jaqueline Cristian a înregistart o cădere de zece poziţii până pe locul 87, cu 712 puncte. În schimb, Irina Begu a urcat o poziție. Ea se află acum pe locul 41 WTA, având 1294 puncte. Și Ana Bogdan a urcat în clasament, de pe 69 pe 65, cu 887 puncte. Vești bune a primit și Gabriela Ruse, care urcat nu mai puțin de cinci locuri și a revenit în Top 100. Ea ocupă acum locul 96, cu 656 puncte.
În ciuda faptului că a afișat o atitudine optimistă, divorțul de Toni Iuruc este o adevărată lovitură pentru Simona Halep. Afectată de acest episod neplăcut, marea noastră campioană a decis să ia o pauză de la tenis. În luna septembrie, Simona nu va participa la niciun turneu. Mai mult, constănțeanca nu se află nici pe lista participantelor la turneul WTA 500 de la Ostrava, competiție care va începe pe 3 octombrie. Totuși, Simona ar putea participa la Transylvania Open (10-16 octombrie) și Guadalajara Open (17-23 octombrie). Principalul obiectiv al marii noastre campioane pentru finalul acestui an este participarea la Turneul Campioanelor. Competiția se va desfășura în perioada 31 octombire – 7 noiembire, în Texas.