Mi-a plăcut, de cum am văzut-o. Normal, la televizor, acolo unde-i stă bine unei dive! Siriusul nostru reda alb-negru, dar tata mi-a zis că ea, de fapt, e dichisită, că poartă mereu culori vii. Mai târziu la Panasonicul color, la preț de Dacie cu bord CN, am înlemnit. Rochie roșie, de mătase, pantofi albaștri, asortați de minune cu o centură de aceeași culoare. Era elegantă, celebră, iubită cu ardoare de unii. Și evident, urâtă cu pathos de alții. O priveam fascinat. Știi, cu ai privit-o și tu pe profa de franceză în fața căreia te fâstâceai în generală…
Poate mi-a plăcut și pentru că îi plăcea lui tata. Nu știu. Poate pentru că mulți o ”mâncau de fund”: ba că a fost creația comuniștilor, ba că Ceaușescu a ajutat-o. Bine, asta ziceau și de alte dive din epocă. Totuși, cred că mi-a picat cu tronc, atunci când am aflat că a câștigat Oscarul. Cică eu nu aveam nici 3 ani pe atunci, deci nu-mi amintesc nimic! Doar că mă uitam la ea cu fascinația unui copil care visează că într-o zi că va fi a lui. Mă rog, și a lui… Zeci de mii de oameni se duceau să o vadă, să o încurajeze, să se bucure de succesele ei. Așa că m-am dus și eu! Am bătut sute de kilometri, am traversat munții, am dormit prin mașini, doar să o văd. Și am văzut-o. Și era mai frumoasă ca în realitate! Doamne cât o adoram!
Dar știi cum e în dragoste, cel puțin în filme. Pe aia mai frumoasă o ia mereu ăla mai bogat. Și de regulă, e bătrân și libidinos. Ăsta de-a luat-o pe ”a mea” nu era bătrân. Era doar libidinos. Și bădăran. Și nemanierat. Și… ai prins ideea. Dar de-ar fi fost doar asta! Individul se purta groaznic cu ea! Necioplitul îi spunea cum să se îmbrace, să se dezică de toți prietenii care o ajutaseră, să-și ignore fanii. Adică și pe mine! Asta m-a enervat crunt! A amenințat-o că o mută din casa ei, care acum devenise a lor, că de acum ea este proprietatea lui și face ce vrea cu ea. Că doar sunt banii lui! Și chiar băga bani în ea. O îmbrăca scump, dar tot mai urât. Devenise kitchoasă, lumea începea să-ți bată joc de ea. Că cică ”domne, stai cu ciobanul ăsta doar pentru bani”. Pe mine mă durea! Sufeream cumplit! Mai ales pentru că știam că e adevărat…
Trăiam o slabă consolare, văzând că și rivalele ei celebre ajunseseră pe mâinilor altor neghiobi. De fapt, pe rivala ei de moarte o împărțeau vreo șase. Ba toți de-odată, ba pe rând. Ți-era și milă de săraca divă… Una era cu unul de vreo 200 de kile, alta cu unul chitros, de-a ajuns la mititica. De fapt, toți au făcut pușcărie. (Ce slabă consolare!). Și să vezi ironia sorții, cât a fost Gicu la bulău (da, îl chema Gicu, ca pe calul lui tataie), i-a mers bine Steluței. Ca o paranteză, ca să vă dați seama cine mi-a furat mie dragostea copilăriei. Pe om îl chema George în C.I., ca pe George Clooney, George Washington, George Bush, George Orwell (ce-ar mai fi înjurat, dacă ar fi citit…). Ei, uite că lui îi plăcea să i se zică Gicu. Așa cum își alinta calul tataie de la Vârteșcoiu, Vrancea, v-am mai zis.
Normal că până la urmă a ieșit de la mititica. Și a luat-o iar în primire pe Steluța mea. Oameni buni, i-a schimbat și numele!! Îi zicea STLȚ. Și zicea mereu că el o dă. Pentru altul mai bogat, o dă! Gata, o dă! Dar n-a dat-o… A ținut-o doar așa, ”la plăcere”, cum adoră el să zică. Și uite așa, fosta Steluța, actualmente STLȚ, nu mai strălucea pe marile scene europene. Acum juca în telenovele românești, amărășteanca. Ți-era și milă de ea… După ce împărțise platourile de filmare cu Angelina și Meryl, acum era colegă de replică cu Flăcărica, cu State Potcovaru, cu Zăvo, Mimi. Și cu Meme. Apărea și în reclame, mai un Vagisan, mai un SennaLax. Banu să iasă! Sponsorul să fie mulțumit. Că de băgat, a băgat, dar voia și omul să-și scoată zeciuiala.
Eee, după toată căderea asta pe toboganul valorii și al notorietății, vedeta devenise Gicu. Na belea, acum i se spune ”Steluța lu” Gicu” sau ”STLȚ-ul lu” Gicu”. În sfârșit, o trăsese atât de jos. La nivelul lui. Adică sub nivelul mării.
În culmea demenței, ciobănașul mioritic devenit starlet național cu aspirații de tămăduitor a scăpat porumbelul pe gură. A zis că, de fapt, lui nici nu-i plac femeile. Că nu se uită la ele nici la televizor! Păi bine, mă Gicule, dacă nu-ți plac femeile, ”du-te, bă tată, cu bărbați”! Și nu că aș crede eu aș ceva despre el. Din contră, el a mi-a aruncat-o mie, chiar la televizor. Și apoi a concluzionat cu suficiență: ”Ăla e un homosexual!”. Bine, a zis despre mulți asta, dar când mi-a zis-o mie, supărat că scrisesem urât despre Steluța, eu l-am sunat. Și i-am zis ”Domnule George, să știți că am și eu o mamă, care suferă când aude așa ceva. Și am și o iubită, care nu se plânge de mine!”. Răspunsul lui Gicu mi-a confirmat că pur și simplu așa e el: ”Bă băiatule, dacă vrea să știe dacă-i faci bine ce-i faci, adu-o pe la mine, să facă o comparație!”.
PS: Steluțo, e prima și ultima dată când îți scriu. Să știi că te-am iubit, la fel ca mulți alții din țara asta, dar acum pentru mine ești la ”și alții”! Pe bune, ce nebun s-ar uita la un film în care vedeta principală ar avea nume un… acronim?
PS2: Orice asemănare cu persoane reale este pur întâmplătoare.