Rapid confirmă și în deplasare și se întoarce cu 3 puncte din Ardeal. Golul lui Sefer și execuția de excepție a lui Alex Ioniță au adus victoria pentru giuleșteni. Aceștia au urcat, pentru moment, pe primul loc în Liga 1.
Mijlocașul Rapidului se remarcă mereu prin golurile sale spectaculoase. Cu toate acestea, decarul giuleștenilor preferă o pasă bună, unui gol. Adrian Mutu vrea să schimbe acest lucru
Mă bucur că am marcat, încerc să ajut cât de mult pot. Asta mă face fericit, dar nu fac petrecere când îmi iese și nici înmormântare când nu joc bine. Important e să adunăm cât mai multe puncte.
La gol am zis să dau la poartă, pentru că toată lumea mă ceartă că mereu prefer să pasez. Am zis să încerc, nu dau des la poartă, dar atunci când dau cred că o fac bine. Mă bucur că a ieșit și le mulțumesc celor care au insistat.
Suntem pe primul loc, merităm, dar acum nu contează. Important este să vedem unde ne plasăm la finalul campionatului. Suntem o echipă pragmatică, uneori trebuie să te aperi, să păstrezi punctele. Asta am făcut și noi, de aceea, eu când am zis că Petrolul a făcut antijoc, nu a fost cu răutate. I-am înțeles, uneori este bine să îți vezi interesul, a declarat Ioniță.
Un jucător revitalizat de Adrian Mutu este Valentin Costache. Jucătorul adus de la CFR devine o piesă importantă în angrenajul echipei.
Un meci greu, un adversar bun, știe ce să facă pe teren. Este foarte greu de câștigat aici, nu o să o facă mulți. Noi am avut spirit, am suferit, am luptat, toți am dat maxim, când am ieșit de pe teren eram obosiți. Mie mi-a plăcut mult acest meci, ne-a solicitat. Ne-a fost puțin teamă de ei, știam că o să urce sus, am jucat ce trebuia. Acasă e altceva, noi pasăm, dominăm.
M-am înțeles bine cu Ioniță, sper să o ținem tot așa. Chiar înainte de meci tot vorbeam la antrenamente de ce nu ne iese jocul împreună, ce să facem. El mereu zicea să avem răbdare și uite că azi a ieșit.
Nu mă așteptam să fim pe locul 1, dar eu de aceea am venit aici, să câștig. Știu ce e la Rapid, ce așteptări sunt. Eu cred că mă apropii de potențial, nu am jucat de 5 luni e greu. Dar cred că în 3-4 meciuri voi arăta tot ce pot, Mister îmi dă încredere, îmi acordă minute, asta contează, a declarat și Costache