Vestea a picat în redacțiile de sport cum pică golurile în poarta naționalei. În prelungiri sau chiar la ultima fază a meciului. Mirel Rădoi, depistat pozitiv la Covid-19! Era ora 7.30 dimineață și jurnaliștii sportivi intrau în fibrilații: cine va face antrenamentele, cine îi va motiva pe ”tricolori” și, bineînțeles, cine va sta pe banca naționalei, la cele 3 meciuri importante care vor începe peste doar 9 zile? Dar la antrenamentele de peste 5? Sunt întrebări legitime, pe care și le pune orice suporter român. Și care, mai mult ca sigur, îi vâjâie prin cap și lui Mirel. De când aștepta aceste dueluri… Făcuse vizionări, liste peste liste, visase meciurile astea noaptea și ziua, cu ochii deschiși. Numai Mirel să nu fii!
Cum de mi s-a întâmplat chiar acum? Mai rău de atât putea fi doar să afle chiar în seara dinaintea primului meci. Dar nu la asta se gândește el! Întrebările sunt mereu același: de ce acum? De ce tocmai mie? Nu ar fi de comandat dacă, atunci când a aflat că va fi în rolul mirelui care nu se prezintă la propria nuntă, vulcanicul Mirel ar fi spart tot ce i-a ieșit în cale! Poate că, totuși, nu ca la Bistrița, când un colț de geam rebel l-a umplut de sânge, după un meci contra Gloriei lui tata Jean! Asta ne mai lipsea, să avem un selecționer cu Covid și tăiat la mână…
Selecționerul s-a simțit, probabil, în propria sufargerie ca în ”camera furiei”. Acolo unde spargi și distrugi totul cu o bâtă de baseball, ca să scapi de nervii ăia mari, de furia care îți consumă toate energiile! Dar tare mă tem că de data asta nu s-a produs minunea. De ce eu? De ce tocmai acum? Sunt întrebările omului Rădoi. Știi și tu momentul ăla când te pregătești pentru o prezentare sau o întâlnire săptămâni întregi. Cum o fi ca, în dimineața marii zile, să afli că trebuie să te izolezi?
Pentru selecționer a fost cu atât mai șocant, cu cât își făcuse deja prima doză de vaccin Pfizer și aștepta ca, zilele viitoare, să facă rapelul. De aici și reacția lui: ”Sper să fie o eroare!”. În astfel de momente, te agăți cu disperare de orice fărâmă de speranță. Poate, poate… Numai Mirel să nu fii! Studiile arată însă că, la 12 zile de la administrarea primei doze, suntem protejați doar 75%. Deci, nu 100%! Restul de 25% de procente, combinate cu un soi de relaxare pe care ți-o dă faptul că ești vaccinat, fac diferența între pozitiv și negativ.
Iar până la al doilea test, Mirel este pozitiv. Și dacă va rămâne așa, înseamnă că nu-și va putea întâmpina elevii, nu va putea să-i îmbărbăteze în discuții față în față, nu va fi lângă ei pe terenul de antrenament, la ședințele tehnice și, cel mai important, nu va sta pe bancă la meciuri. Și toate acestea în ce moment? Înaintea a 3 meciuri capitale pentru calificarea la Mondialul din 2022, cu Macedonia de Nord și Germania, echipe calificate la Euro, și cu Armenia. După patru luni de pauză! Patru luni de analize, vizionări și viziuni…
Dar poate cea mai mare frustrare a lui Rădoi e legată de șanșele pe care le are naționala în aceste partide. Pentru prima data după mulți ani, avem ”stranieri” în super formă, în campionatele tari ale Europei. La Parma, Mihăilă a dat goluri în ultimele două etape, iar Man a devenit titular și l-a servit cu un ”assist”. Stanciu strălucește în tricoul Slaviei, atât în campionat, cât și în Europa, și dă gol după gol, unul mai frumos ca altul. Răzvan Marin impresionează la Cagliari și a intrat în vizorul ”granzilor” Italiei. Iar Chiricheș a jucat primul meci ca titular din ianuarie. Bicfalvi continuă să de goluri în Rusia, Keșeru în Bulgaria, iar de curând s-a urnit și Pușcaș în Championship. Maxim e printre golgheterii Turciei și pe lista scurtă a Galatei și a lui Beșiktaș, în timp ce, la greci, Nedelcearu și Ganea joacă meci de meci.
Desigur, mai e și Ianis, campion în Scoția sau Alexandru Crețu, titular și marcator la Maribor. Nu e Tătărușanu (ce păcat!), dar e Niță, titular la cehi. Asta ca să amintesc doar de ”stranieri”. Să nu mai spun și că la nemți e cam deranj, după umilința cu Spania și anunuțul lui Low, că din vară lasă naționala. Ei bine, Mirel Rădoi e conștient de toate astea și de altele în plus. Pe care le știu doar el și staff-ul său. Staff care, iată, devine actorul principal. Să sperăm, ca și Mirel, că e doar o eroare! Dacă nu, vom striga ca pe vremuri: ”Du-te, Dicăăă!”. Doar că, nu se cade să strigi așa ceva îmbrăcat la țol festiv. Și mai ales când mirele absentează de la propria-i nuntă…