Încă un moment rușinos, oferit de oficialii COSR și politicieni. Aceștia nu au catadicsit să se deplaseze la Aeroportul Otopeni pentru a primi delegația României de canotaj. Sportivii noștri au realizat performanțe importante la Campionatul European, acolo unde au ocupat poziția a doua la general. Doar Marea Britanie a fost peste țara noastră.
România s-a întors de la CE de canotaj cu un bilanț excelent: opt medalii, dintre care cinci de aur (dublu rame feminin, dublu rame masculin, două vâsle feminin, simplu vâsle feminin categoria uşoară, 8+1) şi trei de bronz (patru rame feminin, patru rame masculin şi patru vâsle masculin).
Dar aceste rezultate nu au fost de așa măsură încât să impresioneze și oficialii de la Ministerul Sportului sau de la COR. Nici măcar un oficial nu s-a deplasat la aeroport, pentru a-i primi pe sportivii care au adus medalii pentru România. Aceștia s-au arătat și ei deranjați de lipsa de interes a reprezentanților statului român. Mai ales că aceștia s-au înghesuit atunci când a fost vorba să îl primească pe David Popovici.
Campionii de la canotaj au făcut haz de necaz și au ironizat lipsa oricărui oficial de la COSR și MTS. Mădălina Bereș a luat aurul cu echipajul de 8+1 și a anunțat că vrea aceeași performanță și la Mondial.
Trebuie să repetăm această performanță și la Campionatul Mondial. Vrem aurul, poate așa ne așteaptă și pe noi cineva, așa cum a fost la Popovici, a comentat sportiva
Și Simona Radiș, campioană olimpică și acum și europeană, a comentat situația deranjantă.
Le urăm vacanță plăcută în continuare, să ne urmărească la TV și, probabil, când vom mai aduce rezultate, poate trebuie mai multe, vor face un mic deranj și vor veni aici alături de noi. Oricum pe noi ne interesează că a venit presa, așa află de rezultate cei dragi și suporterii. Aceștia contează, a declarat Simona
Aceasta vrea să câștige și ultimul aur care îi lipsește.
Vrem aurul mondial, acesta nu îl avem în palmares. Dacă avem parte de vânt bun, vom forța și noi un record mondial. Mă bucur pentru Popovici, îl felicit, dar și aici sunt sportivi foarte bun, merită și aceștia respect, să fie apreciați, a declarat campioana europeană și olimpică