Noul sezon din Liga 2 e gata de start. Va fi, cu siguranță, o ediție fără precedent, din mai multe perspective. Cele 20 de cluburi grupate într-o singură serie alcătuiesc rețeta unor încleștări cu miză specială și recompun cel puțin o parte din farmecul fotbalului de odinioară.
Playsport îți prezintă informații inedite și spectaculoase despre competiția care are programat primul meci chiar joi, când se întâlnesc două formații din Capitală! În plus, o avancronică-surpriză cu declarații în exclusivitate pentru Playsport, venită din perspectiva antrenorilor!
Retrogradarea istorică a lui Dinamo și prezența CSA Steaua în Liga 2 furnizează, împreună, prilejul unei confruntări greu de imaginat acum ceva ani. Roș-albaștrii și alb-roșii, față în față în eșalonul secund! Primii, cu un stadion nou extraordinar, dar fără să poată promova momentan, iar “câinii”, pe drumul redresării degringoladei, cu… același stadion.
Deși se prezintă la debutul sezonului cu cel mai valoros lot potrivit transfermarkt.com, CSA Steaua încă nu de are drept de promovare în Superliga prin prima realităților momentului.
Top 5 loturi: CSA Steaua (3,04 milioane euro), Gloria Buzău (2,91), Csikszereda (2,85), CSC 1599 Șelimbăr (2,51), FC Brașov (2,48)
La fel ca în sezonul trecut, cele 20 de echipe vor juca un sezon regular în care fiecare dispută 19 partide. După această fază a competiției, top 6 formații intră în play-off iar celelalte 14, în play-out. Se intră în aceste faze cu toate punctele strânse în sezonul regular!
I-am provocat pe patru din tehnicienii implicați în noul sezon de Liga 2 la o avancronică a competiției. Dan Alexa (FC Brașov), campionul promovărilor în prima ligă din postura de antrenor (Poli Timișoara, Rapid, Dunărea Călărași), Dragoș Militaru (Unirea Dej), cel mai tânăr tehnician din serie la 32 de ani, și Cristi Pustai (Gloria Buzău), veteranul seriei la 57 ani.
Plus Costel Enache (Unirea Slobozia), antrenor cu experiență la nivelul primelor trei eșaloane.
Dan Alexa (FC Brașov): “Foarte mulți antrenori buni în această serie, trebuie remarcată valoarea tehnicienilor! Va fi un sezon echilibrat, nu mai există diferențe mari între echipe comparativ cu alte ediții. Cred că va fi o bătălie pe care o vor câștiga detaliile și va conta enorm valoarea loturilor per total, cine va avea la dispoziție mai multe soluții și mai bune se va impune”
Dragoș Militaru (Unirea Dej): “Va fi mult mai echilibrat decât sezoanele trecute, jucătorii interesanți cred că s-au împărțit la diferite formații. În plus, nu mai sunt favorite din start gen Rapid, FCU Craiova, Petrolul, Hermannstadt, U Cluj. Schimbările majore la nivel de lot fac din Poli Iași, Buzău, Chiajna cumva niște necunoscute. Brașovul s-a întărit mult, Ciskzereda și Slobozia au rămas puternice, Oțelul vine cu tradiție, ambiție și suporteri. Nu știu dacă valoric va fi un sezon mai tare, dar sigur mai echilibrat”
Costel Enache (Unirea Slobozia): “Diferențe foarte mici între favoritele teoretice la play-off și restul seriei. Punctele se vor împărți mult. Cel mai echilibrat sezon! Cred că se va decide aproape tot pe ultimele etape de sezon regular. Și, apoi, pe final de play-off și play-out. Acum nu știu cine mai poate avea starturi greșite ca ediția precedentă. E loc de surprize! Uite, nu prea aud în calculele din jurul meu de Șelimbăr, dar eu cred că vor avea un cuvânt greu de spus”
Cristi Pustai (Gloria Buzău): “Comparativ cu stagiunea precedentă va fi mai mult echilibru, fără cluburi ca Petrolul sau U Cluj. Sună trist să ai Steaua și Dinamo în Liga 2, sincer. Sper să nu mai avem cazuri de tipul Astra sau Brăila, dar iată că apar situații similare și în primul eșalon.”
Pe lângă echipa-fanion a principalului oraș din județ, Poli, și simbolul gloriei de tradiție, Ripensia, Timișul adaugă o formație în această ediție. E vorba de CSC Dumbrăvița, club înființat în 2009, reprezentant unei comune bogate de peste 10.000 de locuitori, situată fix la intrarea în Timișoara.
Ilfovul, care avea Concordia Chiajna, ar putea primi și pe actuala Unirea Constanța, care se pare că își va schimba denumirea și se va muta din Dobrogea la… Clinceni. Capitala are acum, pe lângă CSA Steaua și Metaloglobus, pe Dinamo retrogradată și pe Progesul Spartac, nou-promovată!
Revin în fotbalul mare două centre de mare tradiție ă, e vorba de Oțelul Galați și Minaur Baia Mare, două extremități ale hărții geografice a României care aduc prin prezența echipelor și entuziasmul unor comunități care au apreciat dintotdeauna fotbalul.
Revine în L2 și CSM Slatina, după o absență foarte scurtă, astfel că, exceptând Dobrogea și Crișana, avem toate regiunile istorice ale țării prinse în mizele promovării și evitării retrogradării!
Tehnicienii formațiilor din acest sezon propun o hartă fotbalistică total spectaculoasă și cu conexiuni surprinzătoare. Mulți au fost adversari sezoane bune pe teren în primul eșalon și chiar în divizia secundă.
Dar iată, dincolo de asta, cele mai interesante legături dintre carierele ca jucători ale celor care azi se vor duela în Liga 2 din postura de antrenori:
Cum toți vor lupta, teoretic, pentru promovarea în primul eșalon, e interesant câți dintre ei au avut șansa de a obține această performanță în postura de jucători! Lideri sunt Oprița (CSA Steaua) și Leo Strizu (Unirea Constanța), fiecare cu câte două promovări, cu cluburi diferite. Alți 5 tehnicieni au reușit ca jucători promovarea, dar o singură dată, Andone (Poli Timișoara) în… Cipru!
2 – Oprița (Petrolul, Craiova), Strizu (Brașov, Poli Timișoara)
1 – Andone (Ermis Aradippou), Dican (U Cluj), Enache (Ceahlăul), Danciu (Baia Mare), Beza (Alba Iulia)
Antrenorii din Liga 2 au, cumulat, împreună, 15 titluri de campioni naționali ca fotbaliști, obținute în România și Cipru. Iată topul inedit:
3 – Cl. Niculescu (Dinamo)
2 – Oprița (Steaua), Trică (Steaua, CFR Cluj), D. Munteanu (Dinamo, FCSB), Zicu (Dinamo), Andone (Rapid, Apollon Limassol)
1 – Alexa (Dinamo), Burcă (Dinamo)
Pe lângă jucătorii străini legitimați, juniorii promovați din propria pepinieră sau mutările de la alte formații colege de competiție, cluburile din Liga 2 s-au asigurat că vor aduce un plus experiență și echilibru în loturi prin semnarea unor veterani din primul eșalon. Ei se adaugă fotbaliștilor cu sezoane bune în Liga 1 care erau deja disponibili.
Astfel, îi putem urmări la lucru, printre alții, pe următorii fotbaliști:
Până duminică, 31 iulie, cu mai puțin de o săptămână până la startul ediției, cele 20 de formații aveau în loturi un număr de 63 de stranieri. Cele 4 formații doar cu români sunt Unirea Constanța, CSM Slatina, Progresul Spartac București și CSC Dumbrăvița. Dinamo a ieșit din această categorie după legitimarea spaniolului Dani Iglesias.
Printre cele mai exotice noutăți sunt olandezul de origine surinameză Torino Hunte achiziționat de Poli Iași, atacantul de 1,91m Muacir, născut în Portugalia dar angolez, legitimat de Minaur Baia Mare, alături de portarul Boison Wynney adus de Gloria Buzău, născut în Palma de Mallorca (Spania) dar care apără pentru… Liberia!