Război total declarat de ultrașii români lui Sepsi. Gest fără precedent în istoria României

Olteanu Ștefan 23.07.2022, 08:59
Război total declarat de ultrașii români lui Sepsi. Gest fără precedent în istoria României

Ultrașii români i-au declarat război total lui Sepsi, după ce formația din Sfântu Gheorghe a fost susținută de Viktor Orban, prim-ministrul Ungariei, la duelul cu Olimpija Ljubljana, scor 3-1, din Conference League. Nu mai puțin de 20 de galerii din România s-a alăturat demersului.

„E un atac direct la securitatea țării noastre!”. Război total declarat de ultrașii români lui Sepsi

Ultrașii români care conduc galeriile echipelor de tradiție din țară i-au declarat război total lui Sepsi după ultimele evenimente care au avut loc.

Joi seară, 21 iulie, Viktor Orban a fost spectator de lux la Sepsi – Olimpija Ljubljana. În tribunele arenei din Sfântu Gheorghe s-a strigat „Ria, Ria, Hungaria!”, chiar sub ochii ministrului Eduard Novak, care de asemenea a fost prezent la partidă.

Legat de acest episod, Dănuț Lupu, fost internațional român, a declarat că este „o mare palmă dată sportului românesc”, care ar trebui „să dea mult de gândit guvernanților noștri”.

Însă, poate și mai deranjați de cele întâmplate au fost suporterii români de pe întreg teritoriul țării. Ultrașii care conduc galeriile unora dintre cele mai de tradiție cluburi s-au unit și au semnat o scrisoare deschisă.

Ultrașii vor să interzică amicalul dintre Ținutul Secuiesc și Ungaria U 18

Aceștia cer public Federației Române de Fotbal și Guvernului României să nu permită disputarea amicalului Ținutul Secuiesc – Ungaria U18, care este organizat în scopul de a inaugura stadionul modernizat din Miercurea Ciuc.

„Către toți cei care mai au o fărâmă de o onoare, demnitate și dragoste față de această țară.

Ne aflăm în fața unui nou moment zero. Din păcate, gândurile separatiste ale populației minoritare din mijlocul țării iau amploare pe zi ce trece. Noua găselniță de propagare a acestora este disputarea unui meci amical între naționalele U18 ale Ungariei și ținutului secuiesc”.

Apel către FRF și Guvern

„Cum poate un stat imaginar să aibă o echipă națională? Cum putem permite ca pe teritoriul nostru să se nască o astfel de echipă? Chiar nu putem sesiza că ideea separatistă a luat o amploare considerabilă și că este doar începutul?

Facem apel direct către organizatorii meciului să găsească un oponent real pentru a disputa partida de mâine. În caz contrar, facem apel către Federația Română de Fotbal și Guvernul României să nu permită disputarea acestui meci, fiind un atac direct la securitatea țării noastre”, au transmis fanii.

Liderii a 20 de galerii s-au alăturat demersului

Amicalul Ținutul Secuiesc – Ungaria U18 este programat sâmbătă, 23 iulie, de la ora 18:00. Inițial, confruntarea ar fi trebuit să aibă loc între Ungaria U18 și naționala similară a României. Însă, Federația Română de Fotbal a refuzat invitația organizatorilor și așa și-a făcut apariția peste noapte o echipa națională de fotbal a ținutului secuiesc.

„Altfel, noi, semnatarii acestei scrisori deschise, anunțam public că vom avea grijă ca partidele pe care le vom disputa cu echipele separatiste maghiare să se desfășoare în “cele mai plăcute” condiții pentru dânșii.

Dacă așa zisele puteri ale statului nu vor fi capabile să oprească acest pericol vom prelua noi cârma și ne vom apăra țara cu toate forțele posibile. Știm, aveți nevoie de cele câteva procente de la partidul separatist, dar ar fi cazul să demonstrați pentru cine luptați cu adevărat.

Doar România!

Semnatari: Peluza Sud Craiova, Peluza Cătălin Hîldan, Peluza Nord Rapid, Peluza Sud Timișoara. Peluza Șepcile Roșii, Peluza Marină, ShadowS & Vacarm (Steaua), Grupul „Suntem Ultras Dinamo” din Peluza Sud Dinamo. Peluza 1 Ilie Oană, Peluza Nord Iași, Peluza Nord Galați, Liga Suporterilor Stegari. Peluza Sud Sibiu, Fratii (Fc Argeș), Honor et Patria. Camarazii Romania, Uniți Sub Tricolor, Ploiești România, Dulce Românie, Ultra România”, a continuat mesajul ultrașilor, potrivit Romaniatv.net.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622