Petrolul Ploiești este pe cale să oficializeze două transferuri în următoarele zile. Formația antrenată de Nae Constantin ar fi ajuns la un acord cu portarul Octavian Valceanu (25 de ani) și cu fundașul Felix Mathaus (31). Ambii urmează să semneze înțelegeri valabile pentru un singur sezon.
Petrolul Ploiești a început cu o înfrângere sezonul în Superliga, scor 0-1 pe teren propriu cu FC Voluntari, însă în zilele următoare situația s-ar putea îmbunătăți, deoarece oficialii clubului lucrează intens la două transferuri.
Petrolul a fost deja o formație foarte activă în actuala fereastră de mercato. A legitimat nu mai puțin de opt jucători noi. Printre cele mai răsunătoare sosiri au fost cele ale lui Gabriel Tamaș (FC Voluntari), Gicu Grozav (MTK Budapesta), Mirko Ivanovski și Christian Irobiso (Dinamo).
Însă, Orange Sport susține că „lupii galbeni” au mai bătut palma cu doi noi jucători. Este vorba despre portarul Octavian Vâlceanu și fundașul central Felix Mathaus, ambii legitimați la Gaz Metan Mediaș în sezonul precedent.
Conform sursei citate, cei doi au ajuns deja la un acord cu conducerea de pe „Ilie Oană” și vor semna o înțelegere valabilă până la finalul sezonului 2022 – 2023.
Octavian Vâlceanu a adunat 23 de meciuri în poarta lui Gaz Metan Mediaș în stagiunea trecută, reușind să termine de patru ori fără gol încasat. În schimb, în restul de 19 meciuri, el a primit 28 de goluri.
Crescut la Sportul Studențesc, Vâlceanu a mai evoluat în carieră pentru FC Juniorul, Viitorul Domnești și Academica Clinceni. În vara acestui an, Vâlceanu a ajuns la o înțelegere cu FC Voluntari, dar statutul pe care urma să îl aibă la gruparea ilfoveană nu l-a mulțumit și astfel ar fi decis să își caute un nou angajament.
700.000 de euro este cota lui Octavian Vâlceanu, potrivit Transfermarkt.
De partea cealaltă, Felix Mathaus a adunat 15 meciuri în tricoul lui Gaz Metan, echipă pe care a condus-o și din postura de căpitan și pentru care a marcat două goluri.
Sezonul 2021 – 2022 a fost primul în România pentru Mathaus. Anterior, el a mai evoluat doar în Portugalia, la echipe ca GD Tourizense, Academico Visei, Chaves, Freamunde și Oliveirense.
Mathaus are o singură selecție în naționala mare a Capului Verde, însă nu a avut ocazia să își facă debutul. Cota sa de piață este de 100.000 de euro, conform Transfermarkt.
Negocierile pentru transferul lui Felix Mathaus la Petrolul au fost anunțate, în exclusivitate, de PlaySport.ro. Ploieștenii au început să lucreze la mutare în urmă cu aproximativ două săptămâni.