Florin Tănase (27 de ani) a primit verdictul medicilor după ce a ieșit accidentat, în minutul 28 al amicalului cu Oțelul. Căpitanul roș-albaștrilor are parte de vești îmbucurătoare.
Sezonul 2022-2023 a început cu o semisurpriză. Sepsi a trecut de CFR Cluj și a câștigat prima Supercupă din palmares. Peste câteva zile se reia și campionatul, iar Gigi Becali a dres busuiocul pe ultima sută de metri. Joonas Tamm (30 de ani) a semnat cu vicecampioana și a fost prezentat oficial. În noul echipament al bucureștenilor, dezvăluit și el suporterilor, zilele trecute.
FCSB va reveni pe teren cu nou-promovata U Cluj, iar Toni Petrea se poate bucura că va avea toți jucătorii la dispoziție. Inclusiv Florin Tănase, care a primit o veste bună din partea medicilor, după accidentarea din amicalul cu Oțelul Galați, 1-0.
Staff-ul s-a temut de o accidentare musculară, dar potrivit medicilor nu este vorba de așa ceva. Mijlocașul ar avea probleme la ganglioni, dar se va recupera în timp util pentru prima etapă.
Florin Tănase a fost golgheterul Superligii în ultimele două sezoane. Cu toate acestea, mijlocașul FCSB nu a prins un trasfer într-un campionat mai puternic sau mai bogat, deși oferte au fost. Gigi Becali este convins că își va scoate banii, până la urmă, pe jucătorul său. Nici Florinel Coman nu este scos din ecuație, cu atât mai mult cu cât pare în revenire de formă, după doi ani de rătăcire.
Nu că renunț, că nu sunt idiot, am niște oportunități să iau niște bani, niște oferte, și pe ăla, și pe ăla. Le-am refuzat, dar iau bani pe ei, iau 7-8 milioane de euro pe amândoi”, a transmis Gigi Becali, conform Sport.ro.
Florin Tănase a fost golgheterul Superligii în sezoanele 2020-2021 (24 de goluri) și 2021-2022 (20 de goluri).
Toni Petrea și compania au parte de un debut de sezon abordabil. După deschiderea cu U Cluj, pentru roș-albaștrii urmează derby-ul cu Rapid, apoi cel cu FC U Craiova.
Petrolul Ploiești – FC Voluntari
FC Argeș – UTA Arad
Universitatea Craiova – Sepsi
FCSB – Universitatea Cluj
CFR Cluj – Rapid
Farul Constanța – FC U. Craiova
Hermannstadt – CS Mioveni
FC Botoșani – Chindia Târgoviște
UTA Arad – Petrolul
Sepsi – FC Argeş
Universitatea Cluj – Universitatea Craiova
FC Rapid – FCSB
U Craiova 1948 – CFR Cluj
CS Mioveni – Farul Constanţa
Chindia Târgovişte – Hermannstadt
FC Voluntari – FC Botoşani
Petrolul – Sepsi
FC Argeş – Universitatea Cluj
Universitatea Craiova – FC Rapid
FCSB – U Craiova 1948
CFR Cluj – CS Mioveni
Farul Constanţa – Chindia Târgovişte
Hermannstadt – FC Botoşani
FC Voluntari – UTA Arad
Universitatea Cluj – Petrolul
FC Rapid – FC Argeş
U Craiova 1948 – Universitatea Craiova
CS Mioveni – FCSB
Chindia Târgovişte – CFR Cluj
FC Botoşani – Farul Constanţa
Sepsi – UTA Arad
Hermannstadt – FC Voluntari
Petrolul – FC Rapid
FC Argeş – U Craiova 1948
Universitatea Craiova – CS Mioveni
FCSB – Chindia Târgovişte
CFR Cluj – FC Botoşani
UTA Arad – Universitatea Cluj
Farul Constanţa – Hermannstadt
FC Voluntari – Sepsi