Demisia lui Mihai Stoica de la FCSB dată exemplu. Ce i-a sfătuit managerul roș-albaștrilor pe șefii FRF

Dragos Stefanescu 19.06.2022, 09:49
Demisia lui Mihai Stoica de la FCSB dată exemplu. Ce i-a sfătuit managerul roș-albaștrilor pe șefii FRF

Rezultatele slabe obținute de naționala României în Liga Națiunilor au produs un val de nemulțumire în fotbalul românesc. Principalii vizați sunt conducătorii FRF, aceștia fiind contestați tot mai vehement. Indignat de situația creată, Mihai Stoica le-a cerut conducătorilor Federației să demisioneze, dând propriul său exemplu.

Mihai Stoica, sfaturi pentru șefii FRF. Managerul FCSB a dat propriul exemplu

Rezultatele dezamăgitoare obținute de naționala României în Liga Națiunilor au produs un val de nemulțumire în fotbalul românesc. Criticile nu au încetat să apară, principalii vizați fiind conducătorii FRF. Aceștia sunt considerați răspunzători pentru situația în care se află prima reprezentativă.

Indignat de situația de la naționala României, Mihai Stoica le-a transmis un mesaj clar celor din fruntea  FRF. Managerul FCSB i-a sfătuit pe conducătorii Federației să-și dea demisia, așa cum el însuși a procedat în 2011. Atunci, Stoica a plecat de la formația roș-albastră după ce Gigi Becali nu l-a mai dorit pe antrenorul Ronny Levy. Tehnicianul fusese adus la FCSB chiar de Mihai Stoica.

Demisia de onoare a preşedintelui FRF, împreună cu toţi care care au contribuit la dezastrul ăsta? De ce? Simplu. Ne-a explicat că schimbă mentalitatea. N-a schimbat-o bine, ori a schimbat-o prost, ori n-a reuşit s-o schimbe. E incompetenţă, demisie de onoare, dar asta e mai greu.

Eu, de exemplu, cu Ronny Levy, pentru că-l adusesem la Steaua (n.r. – FCSB)… E adevărat, ne-am calificat în grupe, eliminând ŢSKA Sofia fără probleme. Am făcut egal pe teren propriu la Cluj cu Schalke, echipă destul de bună pe vremea aia şi am plecat în Cipru şi am făcut egal în Cipru.

S-a considerat că e un rezultat negativ, iar eu am plecat cu el (n.r. – cu Ronny Levy) de la Steaua (n.r. – FCSB), că aşa mi s-a părut normal. Am girat pentru el. Aşa trebuie să facă Burleanu acum. Să spună că îmi asum acest dezastru şi să plece, dar mi-e teamă că nu se va întâmpla asta. O să vină cu un discurs gol spunând cuvinte”, a declarat Mihai Stoica la Orange Sport.

Naționala României, parcurs rușinos în Liga Națiunilor. Tricolorii ocupă ultimul loc al grupei

Naționala României a dezamăgit profund în primele patru meciuri din Liga Națiunilor. Tricolorii au început cu o înfrângere în Muntenegru, scor 0-2, după care a urmat un nou eșec, în Bosnia, scor 0-1. România a reușit totuși o victorie cu Finlanda, pe teren propriu, scor 1-0, care a dat speranță pentru un reviriment. Din păcate, a urmat o nouă înfrângere rușinoasă, pe teren propriu, cu Muntenegru, scor 0-3. După acest parcurs extrem de slab, naționala țării noastre ocupă ultimul loc din grupă.

Pentru naționala României urmează alte două meciuri importante în Liga Națiunilor. În luna septembrie, tricolorii vor înfrunta în deplasare Finlanda, pe data de 23, iar trei zile mai târziu vor primi vizita Bosniei.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622