CFR Cluj profită din plin de perioada de mercato și a făcut cel de-al treilea transfer al zilei. În Ardeal a ajuns căpitanul danezilor de la Randers. Trei dintr-o lovitură!
După Christopher Braun, fundașul dreapta german care fusese deja acontat încă din iarnă, campioana României i-a prezentat astăzi oficial pe fundașul stânga croat Karlo Brucic (FC Koper) și mijlocașul croat Karlo Muhar (Lech Poznan).
Cea de-a treia lovitură a zilei, este Vito Hammershoy-Mistrati. Acesta a evoluat doar în Danemarca, iar în 2019 a fost cumpărat de către Randers, de la Hobro, cu suma de 225.00 de euro, iar acum este cotat la 800.000 de euro. Fotbalistul este polivalent, fiind folosit până acum ca mijlocaș central, dar și ca atacant. Ar mai fi de menționat și faptul că Vito Hammershoy-Mistrati s-a confruntat cu CFR Cluj în sezonul trecut din Conference League, atunci când Randers a trecut mai departe cu scorul de 1-1, 2-1. Danezul a jucat alături de echipa sa până în 16-imi.
Bun venit, Vito Hammershoy-Mistrati! 👏🏼
✍🏼 Cluburile CFR 1907 Cluj și Randers FC au ajuns la un acord privind transferul definitiv al mijlocașului Vito Hammershoy-Mistrati.
🇩🇰 Fotbalistul de 29 de ani a evoluat din vara anului 2019 la Randers, fosta noastră adversară din grupele UEFA Conference League, echipă pentru care a bifat 120 de meciuri, a marcat 29 de goluri, a dat 14 pase decisive și a fost căpitanul formației daneze.
🚂 Îi urăm bun venit și multă baftă în tricoul vișiniu!”, se arată pe contul de Facebook al clubului.
Deși este campioana ultimelor cinci ediții de Liga 1, CFR Cluj are parte o atmosferă tensionată în vestiar și clubul e în stare de alertă din cauza intențiilor pe care le are Dan Petrescu. Antrenorul nu este încântat de situația financiară a echipei și de cum ar putea arăta viitorul apropiat, iar în acest context caută soluții pentru a se îndepărta de proiectul din Gruia. Și nu duce lipsă de oferte.
Potrivit gsp.ro, Dan Petrescu negociază chiar în aceste zile cu mai multe formații din Arabia Saudiă și Emiratele Arabe Unite, iar discuțiile sunt destul de avansate. Concret, „Bursucul” și-a arătat deschiderea de a pleca de la CFR Cluj și a ajuns deja la capitolul în care își negociază salariul. Conform sursei citate, suma pe care o solicită Dan Petrescu este de aproximativ 2.000.000 de euro, bani care acoperi și plata oamenilor din staff ce urmează să îl însoțească pe tehnician. De asemenea, la suma de 2.000.000 de euro ar urma să se mai adauge și clauza de reziliere pe care Dan Petrescu o are la CFR Cluj, în valoare de 400.000 de euro.
Sursa indicată notează că antrenorul campioanei este extrem de hotărât să pună capăt colaborării cu Neluțu Varga în această vară și le-a transmis impresarilor să facă tot posibilul pentru a-i găsi o ofertă pe plac. „Bursucul” este dispus să revină și în Rusia, unde a mai antrenat la Kuban Krasnodar (2009 – 2012 și 2016) și Dinamo Moscova (2012 – 2014). Dan Petrescu a declarat în repetate rânduri că perioada petrecută în Rusia a fost cea mai frumoasă din cariera sa de antrenor și a spus că și-ar dori să revină acolo la un moment dat.