CFR Cluj începe să se miște serios pe piața transferurilor și, după ce și-a periat lotul la capitolul plecări, cu 8 oameni disponibilizați, a pornit operațiunea de completare a grupului pentru a ataca ediția viitoare de Champions League. Iar una dintre țintele secrete e Jaroslav Zeleny, stoper, 29 de ani, internațional ceh de la Jablonec.
În toamnă, fundașul a jucat în ambele meciuri contra lui CFR în grupa de Conference League, 0-1 și 2-0. A fost momentul când Dan Petrescu l-a ochit, i-a plăcut și l-a pus pe lista de preferințe pentru actualul mercato. Zeleny mai are însă contract la Jablonec până în vara lui 2024, așa încât Clujul va trebui să desfacă punga cu bani pentru a-l recruta pe favoritul ”Bursucului”.
Campioana ar fi gata să achite în jur de 700.000 de euro pentru fotbalistul de 1,90 metri, plus un procent la revânzare. Zeleny a fost titular în ultimele trei partide ale naționalei cehe: 1-1 în Țara Galilor (amical), 2-1 cu Elveția și 2-2 cu Spania (ambele în Liga Națiunilor). A evoluat mijlocaș stânga într-un sistem 3-4-3, în care a acoperit însă toată banda.
La Jablonec a jucat cu precădere fundaș central, a mai intrat și fundaș stânga. Sunt posturile pe care Petrescu vizează să le acopere cu Zeleny și la CFR. Campioana are în prezent 3 nume ca stoperi (Burcă, Yuri și Graovac) și 2 oameni pe lateral stânga (Camora, Fl. Ștefan). Burcă ar putea pleca însă în această vară, iar Fl. Ștefan a prins numai 532 de minute în sezonul trecut.
Zeleny este cotat în prezent la 1,2 milioane de euro pe portalul de specialitate transfermarkt.com. E cel mai înalt nivel atins în întreaga carieră, în care a mai evoluat pentru Hradec Kralove, Karvina și Slavia Praga, toate în țara de baștină. Ar fi prima lui experiență externă la CFR, care speră să rezolve ”cazul Zeleny” în zilele următoare pentru ca fotbalistul să se alăture lotului cel târziu pe 15 iunie, când începe cantonamentul din Austria, lângă Graz.
”Frânarii” au rezolvat între timp alte două veniri. Potrivit ProSport, danezul Vito Mistrati (ex-Randers) și croatul Karlo Muhar (ex-ȚSKA Sofia) sunt deja acontați. Primul are și pașaport italian, numărându-se, ca și Zeleny, printre foștii adversari ai lui CFR în Conference League.