Iga Swiatek se află în cel mai bun moment al carierei. Liderul mondial calcă totul în picioare, în drum spre trofeul de la Roland Garros. Nici în semifinale nu a avut nicio problemă și a umilit adversara cu care a jucat.
Iga Swiatek a uitat să mai piardă. În acest an a ajusn la 34 de victorii consecutive. Utlima a venit în semifinala de la Paris, contra Dariei Kasatkina. Deși aceasta se anunța drept o adversară redutabilă pentru liderul mondial, poloneza a dominat autoritar meciul. Jucătoarea de 21 de ani s-a impus fără nicio problemă, într-o partidă în care a pierdut doar 3 game-uri. De altfel, Swiatek este mare favorită pentru a cuceri titlul pe care l-a mai câștigat în 2020.
În finală, Iga va juca contra americancei Coco Gauff. Puștoaica de 18 ani a avut un traseu fantastic la Roland Garros și a ajuns, pentru prima dată, în finala unui Grand Slam. Americanca a trecut de Martina Trevisan în penultimul act cu scorul de 6-3, 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră și 25 de minute de joc.
Campioana României nu a reușit să treacă de turul 2 de la Roland Garros. Aceasta a recunoscut că atacul de panică nu a mai lăsat-o să se concentreze în confruntarea contra Qinwen Zheng:
Nu m-am așteptat la asta, dar am avut un atac de panică. Nu am știut cum să reacționez, pentru că nu le am prea des. De fapt, acesta a fost primul. Nu știu de ce mi s-a întâmplat, pentru că eram la conducere, jucam bine; dar s-a întâmplat și m-am pierdut. Nu m-am putut concentra. Și după meci mi-a fost destul de rău, dar acum sunt bine. M-am recuperat. Și o să învăț din episodul ăsta. Nu e nimic periculos, în opinia mea, dar mi s-a întâmplat. Mă simt bine că acum pot zâmbi”, a spus Halep la conferința de presă de după meci, conform treizecizero.ro.
La finalul Grand Slam-ului de la Paris s-ar putea să coboare 2-3 locuri în ierarhia mondială. Cu toate acestea veștile proaste nu au ocolit-o pe constănțeancă. Din nefericire, în clasamentul WTA Race, cel care stabilește prezența la Turneul Campioanelor, Simona Halep a coborât până pe locul 13, cu 1441 puncte acumulate în acest an.
Simona se pregătește acum de sezonul de iarbă și de Wimbledon.