Gigi Becali nu s-a abținut și a vorbit despre drama lui Dinamo: „Spune-mi ce câștig?” Cum a reacționat după retrogradarea rivalei FCSB

Robert Zanfir 30.05.2022, 17:37
Gigi Becali nu s-a abținut și a vorbit despre drama lui Dinamo: „Spune-mi ce câștig?” Cum a reacționat după retrogradarea rivalei FCSB

Retrogradarea lui Dinamo nu l-a lăsat indiferent pe Gigi Becali. Patronul FCSB a comentat drama pe care o traversează dinamoviștii. Omul de afaceri recunoaște că nu se bucură, dar spune că nici nu este foarte afectat de contraperformanța echipei din Ștefan cel Mare.

Fotbalul românesc este mai sărac de după ultimul meci al sezonului tocmai încheiat. Dinamo a retrogradat în premieră din Liga 1, după o istorie de 74 de ani pe prima scenă. Remiza cu U Cluj a provocat o serie de reacții agresive la adresa jucătorilor lui Dusan Uhrin. „Îmi vine să mă duc la Universitate de bucurie”, a reacționat unul dintre apropiații lui Gigi Becali. Și Mihai Stoica s-a alăturat corului general: „După ploaia de ieri a apărut o nouă specie de idioți”, a scris managerul FCSB pe contul de Facebook.

Gigi Becali nu e sensibilizat de drama lui Dinamo

Omul de afaceri nu pare afectat de situația dezastruoasă pe care o traversează cubul rival. Gigi Becali se abține să râdă pe seama suferinței roș-albilor, dar spune că nici nu este foarte afectat de cele întâmplate.

„Nu am eu treabă cu Dinamo! Ce dacă sunt rivali?! A retrogradat! Şi care e problema mea?! Nici nu mă bucur, nici nu sunt supărat. De ce să mă intereseze pe mine că a retrogradat Dinamo?

Spune-mi ce câştig. Care e avantajul meu? Şi, în plus, să pun eu sare pe rană la oameni?! E treaba suporterilor că se bucură! Dar pun eu sare pe rana celor de la Dinamo?!„, a spus Gigi Becali în exclusivitate pentru as.ro.

Dinamo a remizat cu U Cluj, 1-1, în returul barajului pentru menținere / promovare în Liga 1. Cum în prima manșă elevii lui Dusan Uhrin au pierdut cu 2-0, roș-albii vor juca pentru prima dată în liga a doua a fotbalului românesc.

Mihai Stoica a dat drumul la jigniri după retrogradare lui Dinamo

Mihai Stoica s-a abținut să comenteze retrogradarea celor de la Dinamo în Liga a II-a, după ce câinii au pierdut cu 3-1 barajul în fața celor de la U Cluj. Totuși, mâna dreaptă a lui Becali i-a atacat pe cei care au amintit de derby-ul Dinamo – Steaua, care se va juca de acum în liga a doua.

„După ploaia de ieri a apărut o nouă specie de idioți. Ăștia care pretind că va fi derby în Liga 2.

Păi de ce se umplea Arena Națională la meciurile noastre cu Dinamo? De ce apăreau statistici înainte și după? De ce se repeta obsesiv că sunt două echipe care n-au retrogradat niciodată?

FCSB = Steaua. Toți o știu, doar că unii n-o recunosc”, a scris Mihai Stoica, pe Facebook.

„Dinamo București a retrogradat pentru prima oară în istorie! După 74 de ani de istorie, clubul va juca în liga secundă. În trecut cea mai puternică echipă din România, Dinamo a fost trimisă de Universitatea Cluj în Divizia B. Dinamo are la activ 18 titluri și 13 Cupe ale României. Jucătorii au fost protejați de polițiști pentru a părăsi stadionul în siguranță”,
Sport-FM (Grecia)

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622