Mihai Stoica a spus adevărul. Ce se va întâmpla cu Ianis Stoica din sezonul următor. “Așa va fi!”

Gabriel-Alexandru Ioniță 05.05.2022, 14:37
Mihai Stoica a spus adevărul. Ce se va întâmpla cu Ianis Stoica din sezonul următor. “Așa va fi!”

Mihai Stoica este convins că Ianis Stoica va fi mult mai bun în sezonul viitor și va putea fi titular în atacul FCSB-ului. Managerul general al clubului roș-albastru a explicat că nu există motive pentru ca acesta să încerce să transfere un alt vârf în această vară, în condițiile în care fotbalistul de numai 19 ani a demonstrat că poate reprezenta o soluție foarte bună în acea zonă a terenului.

Mihai Stoica a anunțat că Ianis Stoica va deveni unul dintre fotbaliștii esențiali de la FCSB din sezonul viitor

El a marcat 9 goluri și a oferit 4 pase decisive în cele 31 de meciuri jucate în toate competițiile în acest sezon. Iar Mihai Stoica este de părere că experiența acumulată în această stagiune îl va face pe Ianis Stoica și mai util pentru cea viitoare. Astfel, managerul general de la FCSB lăsat practic să se înțeleagă că fotbalistul monitorizat de Arsenal va rămâne la echipa roș-albastră, cel puțin până în iarnă.

Cine nu are nevoie de un atacant? Şi Manchester City are nevoie de un atacant. Însă nu cred că putem găsi un atacant peste nivelul celor pe care îi avem acum, iar Ianis Stoica, în sezonul următor, cu încă un an în bagaj, va fi mult mai bun”, a spus Mihai Stoica potrivit Orange Sport.

Gigi Becali a reiterat că are încredere în Ianis Stoica, la scurt timp după ce anunțase că acesta va fi trecut pe „linie moartă”

În prezent, Ianis Stoica este evaluat de Transfermarkt la 1 milion de euro, dar Gigi Becali speră să obțină în schimbul său mult mai mult de atât. Pentru aceasta însă, este nevoie ca atacantul să devină titular incontestabil la FCSB. Ceea ce, din spusele lui Mihai Stoica, pare destul de plauzibil în acest moment, mai ales că urmează să i se facă loc odată cu plecarea lui Claudiu Keșeru.

Recent, au apărut zvonuri referitoare la faptul că Gigi Becali a cerut ca Ianis Stoica să nu mai fie folosit de către Toni Petrea. Patronul FCSB-ului a demontat aceste speculații și și-a manifestat încrederea în tânărul său atacant.

Dacă eu îi ceream să stea pe bancă, atunci stătea pe bancă. Era nevoie să fac presiuni? Zic şi se face. N-am zis eu de Ianis nimic. Ianis este un jucător de valoare în care cred. Bine, nu de valoarea lui Tavi, dar de valoare. Am vorbit cu Ianis, mă întreba ceva, dar nu, n-am nimic cu el”, a spus Gigi Becali la Pro Arena în urmă cu aproximativ 3 săptămâni.

Mihai Stoica protestează împotriva Stelei. Cum a înțepat echipa Armatei după înfrângerea cu Universitatea Cluj. “Nu mă uit la meciurile bugetarilor”

 

 

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622