Italia visează. Iranul ar putea fi exclus de la Cupa Mondială, iar presa din Peninsulă anunță că Squadra Azzurra ar putea primi o invitație pentru competiția din Qatar

Gabriel-Alexandru Ioniță 31.03.2022, 18:35
Italia visează. Iranul ar putea fi exclus de la Cupa Mondială, iar presa din Peninsulă anunță că Squadra Azzurra ar putea primi o invitație pentru competiția din Qatar

Italia a ratat calificarea la Cupa Mondială pentru a doua oară consecutiv, după a fost învinsă pe teren propriu de Macedonia de Nord în semifinalele barajului din zona europeană. Campioana Europei ar putea totuși profita de o conjunctură favorabilă pentru a fi totuși prezentă în Qatar la finalul acestui an.

Cel puțin așa susțin mai multe publicații din Peninsulă. Potrivit Sport Mediaset, preluat ulterior și de Sky Sports Italia, naționala Iranului ar putea fi exclusă de la această ediție de Cupă Mondială.

Italia speră să profite de o eventuală excludere a Iranului de la Cupa Mondială

Iranul s-a calificat direct pentru competiția din Qatar. A fost a treia calificare consecutivă la Mondial și a șasea din istoria naționalei asiatice. Doar că la ultimul meci din grupa de calificare s-au petrecut evenimente care ar putea atrage excluderea urmașilor Imperiului Persan de la Cupa Mondială din Qatar.

Concret, la partida câștigată de Iran pe teren propriu contra Libanului cu scorul de 2-0, circa 2.000 de femei au rămas în afara stadionului, deși își achiziționaseră bilete. Lor nu li s-a permis accesul pe stadion și, mai mult, s-au folosit chiar gaze lacrimogene împotriva lor din partea forțelor de ordine.

Aceste evenimente reprezintă o încălcare extrem de gravă a drepturilor femeilor. Iar FIFA este extrem de exigentă în astfel de cazuri. Cu atât mai mult acum, întrucât iranienii au mai primit un avertisment în acest sens în 2019.

În acest context, se discută foarte mult în aceste zile, inclusiv în Iran, despre posibilitatea unei excluderi a naționalei conduse de croatul Dragan Skocic de la Cupa Mondială din Qatar. Inclusiv un oficial al Federației de la Teheran a anunțat pe Twitter că: „Primim vești alarmante de la FIFA și Confederația Asiatică”.

Așadar, această variantă este discutată intens în aceste zile. Excluderea Iranului de la turneul final din Qatar poate fi posibilă doar dacă această națională este suspendată de FIFA și Confederația Asiatică, AFC.

În acest context, presa din Italia, în frunte cu Sport Mediaset, speră ca naționala pregătită de Roberto Mancini să primească un soi de „wild-card”, asemenea celor acordate în tenis, și să participe în cele din urmă la Cupa Mondială. Italienii aduc ca argument în favoarea lor faptul că „Squadra Azzurra” este cea mai bine clasată echipă națională în clasamentul FIFA dintre cele care nu s-au calificat la Mondialul din Qatar.

De ce există totuși șanse mici pentru italieni în această speță

Contraargumente ar fi însă mai multe. În primul rând, italienii nu au ajuns nici măcar în finala barajului de calificare din zona europeană. Așa că ar exista și alte trei naționale care ar putea pretinde eventualul loc lăsat liber de Iran.

De asemenea, în acest caz, Europa ar avea un loc în plus față de cât era stabilit inițial. Iar Asia va avea unul mai puțin. Și e destul de greu de crezut că FIFA va alege această variantă.

Cel mai probabil, dacă Iranul ar ajunge în cele din urmă să fie exclus, forul internațional ar alege să le ofere tot asiaticilor loc liber rămas pentru Mondialul din Qatar de la finalul acestui an.

Italia nu schimbă selecționerul. Roberto Mancini rămâne, chiar dacă a ratat prezența la Mondial. Cine l-a convins să continue

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622