FCSB a învins în mod dramatic FC Argeș, scor 3-2, iar patronul Gigi Becali (63 de ani) se declară extrem de mulțumit.
Gigi Becali spune că CFR Cluj rămâne favorită în cursa pentru titlu, dar este de părere că Dumnezeu vrea să o vadă pe FCSB campioană.
Becali spune că FCSB a dominat clar meciul de la Pitești și îl laudă pe antrenorul Toni Petrea (47 de ani) pentru introducerea lui Andrei Dumiter (22 de ani). Dumiter a înscris golul victoriei pentru FCSB, în minutul 90+4.
Eu am mai spus. Doar Dumnezeu poate da titlu. Și acum titlul e câștigat de CFR. E greu să recuperezi. Dar semnele arată că așa vrea Dumnezeu, vrea să câștigăm campionatul. Dacă marcăm în ultimul minut, înseamnă că El vrea. Am mai marcat în prelungiri, dar, de când sunt în fotbal, nu mi s-a mai întâmplat să înscriem de atâtea ori în minutele de prelungire.
De joc, nu am ce să spun. Am dominat categoric adversarul. Mingea a fost doar la noi. Ce pot să spun? Nu am ce să spun. Vreau doar să fim calmi pentru că acum echipele te pot provoca. Un jucător de la Argeș zicea că a fost o miză și presiune. Probabil că FC Argeș le-a dat primă mare, că era miză mare. Nu vreau să spun, că nu are rost. Fiecare face ce vrea. Să vedem dacă FC Argeș va mai avea aceeași agresivitate.
Din ce văd, având în vedere valoarea, nu avem cum să nu câștigăm campionatul. Eu cred că nu vom avea vreo problemă să câștigăm meciurile cu CFR Cluj. Trebuie să fim atenți în primele 20 de minute, când jucătorii lor au putere. Dacă nu iei gol, după aceea nu mai ai probleme.
Nu eu l-am băgat pe Dumiter. Pe cuvânt. Nu vă mint. Nu am făcut eu schimbarea. A făcut-o Petrea. Chiar l-am felicitat. I-am zis: schimbarea pe care ai făcut-o tu e posibil sa însemne campionatul. E posibil să câștigăm campionatul”, a declarat Gigi Becali, pentru ProX.
FCSB s-a apropiat la cinci puncte de liderul CFR Cluj după acest succes cu FC Argeș.
În runda următoare, FCSB va primi vizita celor de la Universitatea Craiova. Pentru FC Argeș urmează o deplasare pe terenul campioanei CFR Cluj.