Primele concluzii ale lui Andrei Prepeliţă după meciul cu Universitatea Craiova

Catinca Giosanu 11.03.2022, 22:49
Primele concluzii ale lui Andrei Prepeliţă după meciul cu Universitatea Craiova

Universitatea Craiova și FC Argeș au făcut spectacol în primul meci din play-off. Echipa lui Laurențiu Reghecampf a bifat o nouă victorie, spre dezamăgirea lui Andrei Prepeliţă, căruia i-a dispărut zâmbetul de pe față după partida din Bănie. Cum a reacționat tehnicianul în vârstă de 36 de ani la interviul de după meci.

Andrei Prepeliţă, supărat după meciul cu U Craiova

CS Universitatea Craiova își continuă seria victoriilor. Oltenii i-au învins fără probleme pe elevii lui Andrei Prepeliţă. Jucătorii lui Reghecampf le-au oferit fanilor un spectacol neașteptat. Gustavo a fost de departe omul meciului. El a deschis scorul în minutul 22, după o pasă oferită de Andrei Ivan.

Markovic a fost la un pas să marcheze și el în minutul 26. Atacantul oltean a reușit să îi fenteze pe fundașii lui Andrei Prepeliță, dar șutul acestuia a lovit, în mod neașteptat, bara.

După pauză, arbitrul central i-a acordat lui Latovlevici un cartonaș roșu, lucru care l-a enervat teribil pe fundașul de 35 de ani. Fundașul l-a acuzat pe Gustavo că l-a lovit și chiar l-a agresat pe tușier. Una peste alta, a fost destul de agresiv.

Celelalte goluri au fost marcate de Ante Roguljic (minutul 83) și Ștefan Bairam (minutul 84).

”Se vor lua măsuri”

Andrei Prepeliță, antrenorul celor de la FC Argeș, i-a criticat pe jucătorii săi pentru slaba evoluție de care au dat dovadă în partida cu Universitatea Craiova.

Nu e tocmai confortabil să pierzi cu 3-0. Am vorbit înainte de meci cu ei. Ne-am dorit să ajungem aici, să înfruntăm doar echipe bune ale campionatului. Asta s-a întâmplat și astăzi. Îmi pare rău că în partea a doua a meciului am reușit să echilibrăm meciul și ne dădea speranțe așa dacă rămâneam 11 contra 11.

Ne-au lipsit și ceva jucători, care sunt de bază pentru noi. Am încercat să jucăm. Am schimbat sistemul după 20 de minute, am arătat mai bine, iar a doua repriză reușisem să echilibrăm lucrurile… Păcat, păcat că, până la urmă, se putea întâmpla orice la 1-0. Păcat că nu am reușit. A fost și eurofia asta, am jucat luni seara, am ajuns dimineața la 5 la Pitești. Probabil, unii dintre ei au mai sărbătorit…

A venit meciul repede. Le-am zis că trebuie să ne resetăm, să ne fixăm un alt obiectiv, acela de a menține acest loc 4 pe care am terminat, și că, dacă nu suntem la fel de uniți și determinați, nu avem cum să ne batem cu echipele din play-off.”, a spus Andrei Prepeliță după meciul din Bănie.

”Sunt supărat pe situație. A fost ca un duș rece”

În momentul în care a fost întrebat dacă s-a supărat pe Latovlevici după ieșirea pe care a avut-o pe terenul de fotbal, tehnicianul a oferit următorul răspuns:

Da, sunt supărat. Normal că sunt supărat pe Latovlevici. Nu ai cum la nivelul ăsta, la vârsta asta și la experiența lui să faci așa ceva. Nu înțeleg, la experiența lui eu zic că, probabil, vom analiza mai bine și conducerea… Nu tolerez astfel de gesturi. Chiar dacă suntem prieteni, colegi, nu accept așa ceva.

E un duș rece după ce s-a întâmplat. Nu cred că luam gol, nu știu dacă dădeam, probabil că forțam pe final, făceam alte schimbări, trebuia să intre Balici și l-am băgat pe Mușat. Forțam și se putea întâmpla orice, dar nu era scorul ăsta de 3-0.”, a mai spus Andrei Prepeliță, la finalul meciului cu Universitatea Craiova.

Urmăriți Playsport.ro și pe

CLASAMENT PLAY-OFF SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1FCSB1052312:1149
2CFR 1907 Cluj1061319:1446
3Universitatea Craiova1061318:1444
4Farul Constanta1042419:2036
5Sepsi OSK Sfantu Gheorghe1033417:1734
6Rapid1011813:2232
CLASAMENT PLAY-OUT SUPERLIGA
# Echipa M V E Î Gol. Pct.
1Uta Arad952215:1137
2Oţelul961211:736
3AFC Hermannstadt942313:734
4Universitatea Cluj933312:1033
5Petrolul Ploiesti93248:1429
6Politehnica Iasi93157:827
7Dinamo Bucuresti924310:1225
8FC Botosani942311:1125
9FC Voluntari924311:1024
10U Craiova 194891358:1622