PSG a fost eliminată de Real Madrid din optimile UEFA Champions League, iar jucătorii s-au luat la bătaie după meci!
Real Madrid a revenit de la 0-1 în returul cu PSG și s-a impus cu 3-1, după un hat-trick fabulos al lui Karim Benzema (34 de ani). Jurnaliștii de la Marca anunță că Neymar Jr (30 de ani) și portarul Gianluigi Donnarumma (23 de ani) au avut o ceartă violentă în vestiar, iar apoi au sărit la bătaie.
Conform presei din străinătate, ceilalți jucători de la PSG i-au despățrit pe Neymar și Donnarumma. Președintele lui PSG, Nasser Al Khelaifi (48 de ani), a avut și el o reacție furioasă după meci. Oficialul francezilor i-ar fi agresat pe arbitri, iar polițiștii aflați la stadion l-au oprit.
PSG a condus în returul cu Real Madrid, grație golului marcat de Kylian Mbappe în minutul 39. Real Madrid a egalat în minutul 61, prin Karim Benzema.
Portarul Gianluigi Donnarumma a primit o pasă de la fundași și a fost atacat de Benzema. Francezul s-a năpustit asupra lui și l-a forțat să trimită mingea în lateral, unde se afla Vinicius Jr. Brazilianul i-a pasat apoi lui Benzema, care din opt metri a înscris golul egalizator.
Cei de la PSG au cerut fault la intervenția lui Karim Benzema asupra lui Gianluigi Donnarumma, dar arbitrul Danny Makkelie (39 de ani) a validat golul. Sistemul VAR nu a întors faza.
Fostul mare arbitru Ion Crăciunescu (71 de ani) a spus că Danny Makkelie trebuia să acorde fault după intervenția lui Benzema asupra lui Donnarumma: ”Ion Crăciunescu, un cunoscut fan al lui Real Madrid, a spus că a fost fault. Benzema nu are nicio legătură cu mingea, se duce direct în adversar”, transmite Digi Sport.
Bayern Munchen, Liverpool, Manchester City și Real Madrid și-au asigurat prezența în sferturile UEFA Champions League.