Dusan Uhrin Jr. a revenit la Dinamo pentru al treilea mandat. La fel ca data trecută, antrenorul ceh în vârstă de 54 de ani are o misiune extrem de dificilă în a salva echipa de la retrogradare.
Sezonul trecut a reușit această performanță în urma unui prestații foarte bune în play-out. Mai mult, Dinamo a fost atunci foarte aproape să joace chiar barajul pentru ultimul loc de cupe europene.
De aceea, Dusan Uhrin este considerat de fanii din programul DDB drept antrenorul ideal în acest moment, poate chiar mai greu decât sezonul trecut. Astfel, ei au făcut eforturi mari pentru a-l readuce pe ceh în Ștefan cel Mare după îndepărtarea lui Flavius Stoican. Inclusiv în ceea ce privește partea financiară.
Legat de salariul lui Uhrin, s-a vorbit în ultimele zile că ar fi în jur de 7.000-8.000 de euro pe lună, cât avea și Flavius Stoican. În schimb, antrenorul ceh ar urma să încaseze un bonus consistent în cazul în care ar reuși să salveze echipa de la retrogradare și în acest sezon.
Potrivit Digi Sport, acesta ar urma să fie de aproximativ 25.000 de euro. Răzvan Zăvăleanu a infirmat zvonurile legate de salariul lui Uhrin și a dat asigurări că înțelegerea acestuia este una avantajoasă pentru ambele părți.
Nu vorbesc despre bani, dar vă spun că e absolut eronată informația apărută în presă. Înțelegerea cu domnul Uhrin este una absolut rezonabilă și care nu are niciun impact negativ asupra clubului.
Tocmai de asta spun că nu doresc să vorbesc despre probleme respective, pentru că trebuie să lucrăm potrivit specializării noastre. Dacă mie mi se spune din partea celor care se ocupă de partea sportivă că e nevoie de o schimbare, eu mă uit la ce include din punct de vedere financiar. Acum, efortul financiar al lui Dinamo este mai mic. Lotul de jucători este mai slab plătit acum decât atunci”, a spus administratorul judiciar al lui Dinamo conform sursei citate.
Dusan Uhrin Jr. a fost prezentat oficial miercuri drept noul antrenor al lui Dinamo. El a condus imediat și primul antrenament și urmează să primească deja și primul transfer. Este vorba despre Christian Irobiso, declarat liber de contract după ce nu a fost plătit de Gaz Metan Mediaș.
Antrenorul ceh a mai pregătit în România Poli Timișoara, CFR Cluj și Gaz Metan Mediaș. S-a despărțit de Dinamo în vara anului trecut din cauza problemelor financiare existente la acel moment la clubul alb-roșu.