Octavian Popescu este noua vedetă a celor de la FCSB. Tânărul jucător a impresionat în acest sezon prin evoluțiile sale bune dar și prin câteva execuții de mare clasă. Legendarul Cornel Dinu l-a remarcat și el pe jucătorul de la FCSB. Mai mult, Dinu îl compară pe Octavian Popescu cu marele Alessandro Del Piero.
În acest sezon, Octavian Popescu(19 ani) este jucătorul de la FCSB care a impresionat cel mai mult. Evoluțiile constante bune dar și execuțiile de mare rafinament l-au transformat pe tânărul jucător în liderul echipei roș-albastre.
Octavian Popescu a fost remarcat și de legendarul Cornel Dinu. Acesta consideră că atacantul lui FCSB nu trebuie să lipsească din echipa națională a României. Mai mult, Dinu l-a comparat pe Popescu cu marele Alessandro Del Piero.
Octavian Popescu a avut nişte sclipiri până acum, câştigul duelurilor individuale. Are viteză de pornire cu mingea la picior şi are o lovire corectă a balonului. Am asistat la goluri precum cele ale lui Del Piero. De data asta, per total, m-a surprins că Voluntari a apelat la jocul defensiv şi cei care au atacat au fost cei de la FCSB.
Se observă la FCSB că sunt posibilităţi de joc individual, există calitate la jucători, de la mijloc în atac, dar conlucrarea lor lasă de dorit, iar victoria vine dintr-o explozie individuală a unui jucător şi nu prin joc colectiv, prin nişte combinaţii care sunt antrenate, premeditate.
100% Octavian Popescu merită selecţionat. Aici intervine strategia de joc a selecţionerului, maniera de cum vrea să joace, strategia, multe lucruri care aparţin selecţionerului şi sper să reuşească, pentru că depinde viitorul României”, a declarat Cornel Dinu, conform Telekom Sport.
Octavian Popescu a devenit extrem de mediatizat în ultima perioadă, datorită evoluțiilor sale foarte bune. În ciuda presiunii puse pe umerii săi, tânărul fotbalist nu este afectat. Mihai Stoica, managerul FCSB, spune că Octavian Popescu nu s-a schimbat deloc și a rămas cu capul pe umeri în continuare.
Nu există niciun pericol. E un copil prea bun şi nu are nicio apăsare. Nu e niciun pericol. Nu are nicio apăsare, nicio schimbare în comportamentul lui.
Mulţi spun că ar putea fi ostracizat de ceilalţi jucători, că se vorbeşte doar despre el. Nu. Are prea mult bun simţ, nu încearcă să-şi ridiculizeze adversarii în timpul antrenamentului.Este pur şi simplu fotbalist. S-a născut fotbalist şi tot citesc… e meritul părinţilor lui că l-au făcut şi al lui, că e fotbalist.
Golul e senzaţional (n.r. – cel marcat cu FC Voluntari). Noi am avut 21 de ocazii, conform statisticilor, mai mari sau mai mici”, a declarat Mihai Stoica.