FCSB a învins FC Voluntari, scor 1-0, în etapa cu numărul 30 din Liga 1.
Playsport.ro vă prezintă cele mai tari imagini de pe Arena Națională.
Înainte de startul meciului, jucătorii au intrat pe teren însoțiți de câini aflați în adăposturile din județul Ilfov. Aceștia pot fi adoptați prin intermediul platformei www.ilfovadopta.ro. Demersul face parte din campania „Umple golul din viața ta”.
Meciul a fost decis în minutul 90+4, după un gol fabulos reușit de Octavian Popescu (19 ani). Marea speranță de la FCSB a marcat în ultima secundă.
Octavian Popescu l-a învins pe Mihai Popa cu un șut de la 25 de metri, stil ‘folha seca’. Mingea a prins efect în ultima clipă și s-a oprit în plasa laterală. FCSB a câștigat după trei etape la rând fără succes: 1-1 vs CS Mioveni, 0-2 vs Farul Constanța, 0-1 vs FC Argeș.
FCSB a avut nevoie de 21 de șuturi pentru a reuși să-l învingă pe Mihai Popa. Vicecampioana va începe play-off-ul la o distanță de șapte puncte față de liderul CFR Cluj.
FCSB a câștigat dramatic cu FC Voluntari, scor 1-0, iar echipa lui Toni Petrea va intra în play-off cu 7 puncte diferență față de liderul CFR Cluj.
Antrenorul Toni Petrea a recunoscut după meci că distanța de primul loc este mare. Antrenorul a dezvăluit și ultima discuție cu Gigi Becali.
E o diferență mare, sunt 7 puncte. Vă dați seama, faceți un calcul, câte jocuri trebuie să mai aibă CFR ca să piardă puncte. Se poate întâmpla orice, atât noi cât și Craiova putem pune probleme.
Am discutat cu Gigi Becali ce vom face în continuare, a fost o discuție de principiu. Când echipa nu câștigă antrenorul e vinovat. Eu mai am contract până la finalul sezonului. Dacă patronul consideră că trebuie să plec, nu e nicio problemă, daca nu, la fel”, a spus Toni Petrea, după FCSB – FC Voluntari 1-0.