Reportaj spectaculos la Veneția! Fotbal în timpul carnavalului, pe stadionul de Serie A vechi de un secol, unde jucătorii ajung doar pe apă!

Împlinește 109 ani. Și are doar vreo 10.000 de locuri. Dar ființa lui, asemenea bătrânelor înțelepte din toate basmele lumii, păstrează fericirea fotbalului într-un medalion de sticlă de Murano.

Arena Veneției, Stadio Pier Luigi Penzo, e o ciudățenie răvășitoare. Proptită pe insulița Sf. Elena, poți ajunge la ea, ca suporter, doar pe jos sau cu barca. Și echipele sosesc aici, pentru duelurile din Serie A, doar pe apă!

Într-un februarie contorsionat de ceea ce ne dorim a fi ultimul duh al pandemiei, sub efervescența în galop a crizei din Ucraina, la Veneția e carnaval. Unicul, inimitabilul carnaval născut pe la anul 1.100, cu varianta upgrade în care asiatici, dominicani, senegalezi și norvegieni râd și dansează prin confetti.

Și din care, o parte dintre ei, nebunii fotbalului (de-ar fi costum și mască doar pentru asta!), se dezlipesc pentru două ceasuri ca să vadă Il Calcio.

Il Calcio versus Carnaval

Cam unul din o sută de oameni poartă mască împotriva COVID pe marginea canalelelor venețiene. Cam unul din zece poartă mască de carnaval. Fie varianta ieftină, chinezească, la 10 euro și disponibilă din metru în metru la tarabele cu vânzători pakistanezi, fie cele din micuțele ateliere originale, de la 40 de euro în sus. Străzile extrem de înguste se risipesc pe un covor uriaș de confetti, spritz la pahar se varsă din colț în colț iar gondolierii hămesiți își urlă oferta turistică.

La jumătate de oră de mers pe jos din acest nucleu ireal de speranță, naivitate și fantezie, e stadionul. Arhitectura oamenilor se modifică de la o piațetă la alta, cu cât avansezi spre Stadio Pier Luigi Penzo. Carnavalul scade ca o febră vremelnică, apar tot mai mulți pensionari cu fular negru-verde-oranj, culorile FC Venezia. Cu ziarele de sport la subraț, păziți de nepoți care țopăie cântând refrenele galeriei, cu toții înconjurați de tineri și tinere în tricourile uluitoare ale echipei de fotbal. De ce uluitoare?

Un tricou fără egal

Echipamentul de joc al nou-promovaților în Serie A a devenit în acest sezon poate cel mai căutat produs fotbalistic la nivel european. După primele săptămâni de la lansare, mai multe mărimi au devenit de negăsit. Kappa a construit o adevărată operă de artă, un tricou retro și modern în același timp, care a traversat fotbalul spre fashion.

De altfel, sesiunile foto de prezentare precum și momentele în care noi jucători sunt legitimați de FC Venezia sunt realizate în cadrele-simbol ale orașului (Basilica San Marco, Palatul Dogilor, Puntea Suspinelor…). În oraș nu găsești nicăieri o replică fake! Doar magazinul oficial al clubului, din drumul spre Piaza San Marco și de la stadion, îți e de ajutor.

Tricoul “de acasă”, perla colecției, e 90 de euro. Fundalul imită zidurile venețiene din lagună, stelele din Basilica San Marco sunt reinterpretate, iar auriul istoric și negrul de gondolă compun o cuceritoare și stranie simfonie. Unde mai pui și leul înaripat, simbolul orașului și al echipei…

10 euro pentru biletul la poveste

Dar gata cu admirația, că începe meciul! Stadio Pier Luigi Penzo e folosit din 1913 și poartă numele unui pilot de aviație din Primul Război Mondial. Din afară, îți pare o miniatură a stadionului de la Călărași, dacă ostroavele Dunării s-ar face lagună și bogăția ar fi alta. Iar dinăuntru, are parcă și din Cotroceniul Capitalei, arena compactă și cochetă unde e paradis de bălării acum.

Venezia-Genoa e meci greu. Ambele sunt la retrogradare din Serie A, împreună cu Salernitana și Cagliari unde joacă Răzvan Marin. Doar trei vor pica. Culmea, Genoa e formația cu cel mai vechi stadion funcțional din Italia, deschis cu doi ani înainte de cel al Veneției, în 1911!

Accesul fanilor se face prin trei filtre. Oamenii vin pe jos, extrem de puțini aleg taxiul pe apă, care e scump și nici nu te ajută să salvezi timp. Iar autobuzele acvatici nu par o modă pentru microbiști. Primul filtru e format din stewarzi, de când pășești, pe diferite poduri, pe insulița Sf. Elena. Ei doar te direcționează spre arenă. Apoi, vine filtrul COVID. Se poate intra la meci doar cu Certificat. Abia apoi ești verificat la bilet. Costă 10 euro, indiferent de zonă, cu excepția unui sector “oarecum” VIP.

Magia bărcii spre meci și salvarea americană

Lotul gazdelor e cantonat în afara Veneției, pe continent, iar la partide jucătorii și staff-ul sosesc într-o ambarcațiune specială. La fel cum o fac și oaspeții, indiferent de numele lor! E o provocare forțată și un semn al orgoliului venețian. Dar, înainte de toate, o realitate de la care nu se poate abdica!

Sectorul galeriei gazdă e plin cu o oră înainte de meci. Tot stadionul e full peste trei sferturi de oră. Se aud departe, peste apa care înconjoară tot sufletul, strigătele “Forza Leoni”, spre sticlarii din Insula Murano, peste acoperișurile caselor pestrițe și celebre din Burano, tocmai până în pustiul din Torcello, unde azi mai trăiesc doar câțiva oameni, dar unde îi plăcea lui Hemingway…

Venezia e la sezonul 13 din istorie disputat în Serie A. În 2015 a fost refondată (Italia, Italia…), pe când se afla în Serie D. Iar în doar 7 ani, a ajuns să lupte cu Milan, Inter și Juventus!

Ascensiunea fabuloasă e datorată unor investitori americani de origine italiană și antenorului Filippo Inzaghi. Din 2020, clubul e în proprietatea lui Duncan Niederauer, fostul CEO al Bursei din New York. Iar antrenor e Paolo Zanetti.

Un vestiar ca orice port

Când jucătorii ies la încălzire, Stadio Pier Luigi Penzo face un nou salt stângaci de mândrie venețiană. Sunt patru stâlpi de nocturnă pricăjiți, dar luminile se sting și se aprind în stilul marilor arene ale lui 2022. E ușor amuzant, dar nu te joci cu orgoliul oamenilor! Pasiunea din tribune e fix așa cum v-o amintiți din Il Calcio al anilor ‘80-’90. Iar pentru cei mai tineri, așa cum v-o imaginați că ar trebui să fie oriunde în lume!

Pentru că Veneția e port, nici lotul ei n-avea cum să fie altfel decât un creuzet de culturi și naționalități! Sunt 17 țări reprezentate, găsești, pe lângă italieni, de la finlandezi și nigerieni, la austrieci, brazilieni, sloveni, galezi și surinamezi în trupa Veneției! În semn de respect, deasupra unei tribune, sunt înălțate toate steagurile națiunilor prezente în lot!

Idolii tribunelor asimetrice sunt portughezul Nani și portarul argentinian Romero, amândoi poposiți aici la 35 de ani. O pensionare în decor vrăijt pentru doi fotbaliști mari ai altui deceniu. Care azi, cu Genoa aflată în picaj, se luptă cu alt veterean, Sirigiu, din poarta altei echipe de port minunat.

Vă era dor de pasiune?

Venezia marchează repede, după o bâlbâială și o reluare cu capul a unui francez, Henry, descoperit la Leuven în Belgia și departe de stilul lui Thierry. Dar până și valurile par să crească în vâltoare din bucuria gazdelor! Acum un minut tot stadionul era un cor de “vafanculo” și celelalte “rude”, așa cum doar în Cizmă se înjură, energic și muzical deopotrivă.

Nu doar lotul Veneției e pestriț, ci și tribunele, vă spuneam încă de pe drumul spre stadion. De fapt, clubul are în sine toate ingredientele unui artefact de “old school football”, e o piesă de colecție din seria nemților de la St. Pauli și a spaniolilor de la Rayo Vallecano. E o poveste curată.

A câștigat un singur trofeu major, Cupa Italiei în 1941, cu o echipă ce-l avea pe legendarul Valentino Mazzola. A fost 3-3 la Roma și 1-0 la returul de aici, jucat fix aici, pe petecul de gazon străjuit mereu de oftatul Adriaticii și astăzi de inimile strănepoților de neguțători și gondolieri…

La vita e bella

Stadionul a fost, inițial, 100% din lemn. Prin anii ‘20 a apărut și betonul. În 1966 au fost 26.000 de oameni să vadă Milanul, recordul all-time de spectatori. Iar în 1970, o tornadă aproape a dărâmat totul. Acum, spre 10.000 de suflete au loc înăuntru. Dar visul venețian în fotbal a continuat mereu. E, de fapt, o poveste despre fotbalul de oriunde și de oricând.

Brigatte Lagunari e facțiunea de foc și spirit a gazdelor, cu steaguri ample care acoperă apusul beat. Genoa a egalat, se termină 1-1, un X mai italian ca pastele. Per total, meci de “aproape la play-off” în Liga 1, sincer.

Dar miroase peste tot a frittele, veritabile scovergi, tradiționale pe-aici. Și gândul că ai fost tânăr și-ai iubit fotbalul mereu deschide sub frunte imaginea bunicilor și părinților șlefuind cu creion bont în trupul LotoPronoSport al duminicilor ce nu se vor mai întoarce…