Dumitru Dragomir intervine în scandalul dintre Gigi Becali și Claudiu Keșeru. Fostul șef de la Ligă îi dă dreptate atacantului, dar spune că nimeni nu poate dicta pe banii omului de afaceri de la cârma FCSB.
Claudiu Keșeru a fost sărit din schemă și la meciul cu Mioveni. FCSB a remizat, 1-1, iar Florin Tănase s-a plasat de partea colegului său. Mai mult, și Toni Petrea a recunoscut că decizia în privința jucătorului i-a fost comunicată de conducere.
Claudiu Keșeru devine încet-încet un caz la FCSB, aflată oricum într-un moment de cumpănă în lupta la distanță cu CFR Cluj. Dumitru Dragomir intervine în situația de la club:
„Eu vă spun ceva. Gigi Becali face ce vrea cu banii lui. E problema lui cum îi cheltuie. Dacă mă întrebaţi strict, din punct de vedere fotbalistic, da, Gigi face o mare greşeală cu Tănase şi cu Keseru.
Dar, mă repet, pe banii lui face ce vrea. Angajează pe cine vrea” , a spus Dumitru Dragomir pentru Telekom Sport.
Claudiu Keșeru a refuzat să vorbească despre situația sa. A avertizat însă că va spune mai multe la finalul sezonului.
„De ce să mă deranjeze? E părerea lui! Nici la Keșeru nu m-a deranjat. La voi spun adevărul, dar la ații spun așa ca să îi oftic. Să vă spun adevărul. Nu am avut niciodată nimic cu declarațile lor, dar trebuie să fie dublate de probe, de argumente.
Keșeru nu a zis nimic ca să mă deranjeze. L-am sunat și l-am întrebat ce vrea să declare. I-am dat banii, are contract, asta e relația noastră. Ce vrea altceva?.
A zis că mai vrea să joace doi ani, dar la FCSB nu mai poate, nici la CFR. A zis că o să îmi arate, ok, arată-mi. Nici Budescu nu mai poate! O să îmi arate pe teren la altă echipă, dar aici nu. M-am convins. Nu mai poate la nivelul ăsta. Nu vreau să îl jignesc, spun ceea ce cred.
Primele trei meciuri, am vorbit cu Meme și am zis că joacă la orice echipă din lume, dar nu știu ce s-a întâmplat după. Am forțat, dar se schimbă omul?”, a declarat Gigi Becali, la ProX.
Știu că v-am oferit un subiect bun de presă, dar eu nu mai îmi dau cu părerea acum, nu mai am ce comenta. Prefer să vorbesc doar pe teren, asta contează. Eu am fost introdus să ajut echipa și cred că mi-am pus amprenta asupra jocului. Am dat o pasă decisivă, asta contează.
Claudiu Keșeru